Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alertă naţională de la spirt

Publicat in Bihor Online, miercuri 15 mai 2013 ·

Scris de Otilia Șandor - Alertă naţională după confirmarea cauzei de deces la opt bihoreni: metanol de la spirt.

Este sigur. Cel puţin opt bihoreni dintre cei 30 morţi din februarie a.c. şi până acum au avut ca şi cauză de deces consumul de spirt, exact aşa cum bănuiau doctorii de la Spitalul Judeţean Oradea. Numai că, surpriză! După ce au scotocit tot Bihorul, inspectorii sanitari de la Direcţia de Sănătate Publică au descoperit că nu e vorba de spirt sanitar ci de spirt cosmetic fatal.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă, a declarat că la sfârşitul lunii aprilie se afla la Alparea în ancheta legată de cauza celor 40 de bihoreni intoxicaţi, dintre care 30 morţi şi, la locuinţa unei femei decedate, a descoperit spirt Mona, vodcă Regiana, spirt Asistent, dar şi un fel spirt, folosit la cosmetică: Alcoofarm. „Am zis să iau şi flaconul de Alcoofarm, care se vinde oriunde, la orice ABC, ca şi loţiune pentru îngrijirea epidermei şi are rol antiseptic şi l-am trimis la analiză, în Cluj”, spune dr. Rahotă.

Marţi, 14 mai a.c., Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj a informat DSP Bihor că „a evidenţiat la analiza produsului Alcofarm – produs de SC PET & Ady Trading SRL, Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud o concentraţie a alcoolului metilic de peste 60.000 grame/hectolitru”, în condiţiile în care niciun produs cosmetic nu trebuie să conţină alcool metilic. Suspiciuni de deces din aceeaşi cauză sunt şi în alte judeţe, motiv pentru care inspectorii sanitari bihoreni au anunţat Ministerul Sănătăţii prin sistemul de alertă rapidă.Spirt cosmetic fatal, retras din Bihor

Inspectorii sanitari bihoreni au primit la începutul acestei săptămâni două confirmări în ancheta celor 40 de bihoreni intoxicaţi cu metanol, dintre care 30 decedaţi. Prima confirmare, de marţi, 14 mai a.c., a venit de la Centrul de Sănătate Publică Bihor, care a tr

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, eşec cu Team Esbjerg şi ratează calificarea în semifinalele Ligii Campionilor

News.ro acum 48 minute
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, în deplasare, de formaţia daneză Team Esbjerg, scor 26-22 (14-12), în manşa retur din sferturile Ligii Campionilor, şi a ratat calificarea la Turneul Final Four de la Budapesta. A fost ultimul meci în

Trei ucraineni aflaţi în zona montană din Maramureş au cerut ajutor salvamontiştilor / Doi dintre ei au probleme medicale

News.ro acum o ora
Trei cetăţeni ucraineni aflaţi în zona montană a judeţului Maramureş au cerut, duminică, ajutor salvamontiştilor, fiind demarată o operaţiune de salvare. ”Acţiune de căutare salvare a SPJ Salvamont Maramureş, structura profesionistă de salvare monta

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 5 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 3 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Cardinalii şi pelerinii, în rugăciune la mormântul Papei Francisc

BusinessMagazin acum 27 minute
Cardinalii prezenţi la Roma organizează, duminică, la un moment de rugăciune la mormântul regretatului Papă Francisc. Slujba a început la ora 16.00, ora Italiei (ora 17 - ora României), potrivit vaticannews.va.

Inteligenţa artificială, folosită cu succes în lupta contra virusurilor periculoase transmise de la animale

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă au utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a descoperi posibile tratamente împotriva unor virusuri zoonotice extrem de periculoase. Cercetarea s-a concentrat pe virusurile Nipah şi Hendra, transmise de la lilieci şi capabile

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 6 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Horoscop 28 aprilie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum o ora
Horoscop 28 aprilie 2025. Vești bune la început de săptămână pentru un nativ! Ziua de luni vine cu mare noroc la bani pentru o zodie. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! Multe nu îți convin, dar acum vei avea ocazia să renun

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

11°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°