Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De vineri puteţi începe să căutaţi „comorile” Iaşului. Începe Săptămâna Turismului

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 15 mai 2013 ·

Turismul ieşean va fi sărbătorit pe parcursul unei săptămâni, prin evenimente şi activităţi pentru toate gusturile, cum ar fi expoziţii, reprezentaţii de teatru, „vânătoare de comori” sau concerte. Acestea sunt organizate de internii agenţiei de turism Icar Tours în cadrul celei de-a patra ediţii a manifestării Săptămâna Turismului la Iaşi, care debutează vineri. De la ora 11:30, la Centrul de Informare Turistică va avea loc la dezbatere pe tema dezvoltării turismului în Iaşi, în cadru; căreia se vor întrece în argumente două echipe formate din persoane avizate în domeniu. Sâmbătă, ieşenii sunt aşteptaţi să răspundă provocării de a descoperi parte din „comorile” oraşului. Aventura începe în Copou de la ora 10, prin completarea unui formular de înscriere, urmând ca participanţii să pornească în căutarea şi dezlegarea indiciilor de la ora 11. Tot sâmbătă, dar şi duminică, poate fi vizitată o expoziţie a obiectivelor turistice din Iaşi, realizate aproape în întregime din materiale reciclabile, menită să demonstreze celor din afara oraşului cât de frumos este acesta. Pe 20 mai, va avea loc la sediul Icar Tours o vizită a trei artişti ieşeni, care vor încerca să învioreze spaţiul, dându-i culoare. Ei se vor întrece în imaginaţie şi talent, fiecare având de realizat două desene cu tema turismului, lucrări ce vor fi admirate şi evaluate de toţi cei care vor trece pragul agenţiei. Pe 21 mai, cei interesaţi pot face un tur al câtorva firme din Iaşi:Caretta, Antibiotice, Panifcom, Moldomobila, Coriolan şi Art Georgies. Ziua de 23 mai este dedicată teatrului. Cei mici vor putea urmări un număr de teatru de păpuşi, tinerilor li s-a pregătit o scenetă, iar cei experimentaţi sunt aşteptaţi să „guste” un monolog.

Organizatoriipropun, totodată, un tur cultural al Iaşului,ce se va încheiacu o ceremonie a ceaiului, ţinută de membrii Asociaţiei Himawari. „Pe 24 mai, de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Putin refuză prelungirea armistiţiului de Paşte. Încetarea focului expiră la miezul nopţii, anunţă Kremlinul

News.ro acum o ora
Armistiţiul de Paşte va expira la miezul nopţii, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat niciun ordin pentru prelungirea acestuia, a declarat duminică pentru agenţia oficială rusă TASS secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov. Putin a

Ministrul Energiei Sebastian Burduja: Există toate premisele să depăşim fără nicio problemă perioada consumului mic de Paşte

Ziarul Financiar acum 2 ore
Astăzi şi mâine avem o situaţie specială în sectorul energetic, cu un consum minim istoric în timpul zilei, în jurul valorii de 2500 MW, a transmis duminică ministrul Energiei Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, România are un mix energetic echili

Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare: Vremea va deveni instabilă, ploile vor acoperi cea mai mare parte a țării

HotNews acum 5 ore
Vremea va fi predominant caldă și frumoasă în zilele următoare, dar de marți va începe să devină instabilă, cu averse și vânt puternic, iar până weekendul viitor aria ploilor se va extinde în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe șapte z

Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de urgenţă din Gaza

G4Media acum 3 ore
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenţie din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eşecuri profesionale şi încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenţi

CSM, revenire de senzație cu Esbjerg, la ultimul meci acasă în Liga Campionilor pentru Neagu! Când se joacă duelul decisiv pentru Final Four

HotNews acum 2 ore
CSM București a învins-o pe Esbjerg, scor 30-29, în primul meci al „dublei” din sferturile de finală ale EHF Champions League, relatează GOLAZO.ro Pentru Cristina Neagu (36 de ani) a fost ultimul meci în fața propriilor suporteri, în EHF Champions L

UPDATE - Papa Francisc a apărut în Piaţa Sfântul Petru, după ce duminică dimineaţa a avut o întrevedere cu vicepreşedintele JD Vance. Ce a transmis în mesajul său către lume / Baie de mulţime în papamobil - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a apărut pentru binecuvântarea din Duminica Paştelui în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, unde sărbătoarea este în curs de desfăşurare, relatează BBC. UPDATE - Papa Francisc s-a întors la papamobilul său după ce a apărut la balconul B

Știri Constanța azi Incendiu în zona Portului Tomis, în prima zi de Paște!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică, 20 aprilie, la o ambarcațiune aflată în zona Portului Tomis, în zona Restaurantului Premier, a transmis Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea. La fața locului a fost trimis un echipaj de intervenție d

Prins cu 240 km/h pe Autostrada Soarelui, un tânăr de 22 de ani rămâne fără permis și primește o amendă consistentă

Libertatea acum 3 ore
Un tânăr de 22 de ani din Giurgiu a fost prins de poliţiştii din Călăraşi cu 240 km/h pe Autostrada 2, pe sensul către Constanţa. Şoferul a fost amendat cu 4000 de lei şi a rămas fără permis pentru patru luni.

Avioanele britanice Typhoon, din nou în alertă: interceptări succesive ale aeronavelor rusești în spațiul aerian NATO

Adevarul acum 7 ore
În mai puțin de 48 de ore, avioanele de luptă ale Forțelor Aeriene Regale britanice (RAF) au fost ridicate de două ori de la sol pentru a intercepta aeronave rusești care s-au apropiat periculos de granițele spațiului aerian NATO. Operațiunile au av

„Nu au fost date alte ordine”. Putin nu a prelungit armistițiul de Paște, dar acesta a arătat ceva important

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin nu a emis un ordin de prelungire a armistițiului de Paște în Ucraina, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă TASS. Încetarea focului expiră duminică la miezul

Vremea

București
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

10°/25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

11°/25°
lun.

14°/27°
mar.

13°/26°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

13°
dum.

9°/20°
lun.

10°/18°
mar.

12°/16°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/24°
lun.

8°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

9°/26°
mar.

14°/25°
mie.

14°/23°