Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii lăsaţi legal în grija altor familii – un program susţinut de UNICEF

Publicat in Radio Europa Libera, joi 16 mai 2013 ·

Datele statistice arată că în orfelinatele din Republica Moldova cresc peste cinci mii de copii, iar peste 80 la sută dintre ei au cel puţin un părinte în viaţă. De aproape 5 ani în Republica Moldova este dezvoltat serviciul aşa numiţilor asistenţi parentali profesionişti, cei care cresc în propria casă copii rămaşi temporar fără îngrijire părintească. Datele Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei arată că, în prezent, în ţară activează peste două sute de asistenţi parentali, în grija cărora sunt peste trei sute de copiii. O asemenea familie a fost vizitată azi de colega noastră, Diana Răileanu:

De câţiva ani, familia Cosma din orăşelul Durleşti are în grija sa un băieţel a cărui mamă este imobilizată la pat şi, prin urmare, nu-i poate oferi copilului tot de ce are nevoie. Pentru că micuţul Nichita nu are un statut de copil adoptabil, mama lui biologică fiind în viaţă, singura şansă de a nu ajunge la o casă de copii a fost plasarea lui într-o familie de asistenţi parentali profesionişti. Am fost curioasă să aflu de la Valentina Cosma ce a determinat-o să devină „pentru o perioadă de timp” mămica lui Nichita: „Nu am avut copii biologici, da am fost în contact cu copii lucrând zece ani în şcoală, dar oricum aveam frici foarte mari, cu atât mai mult că copilul vine dintr-o familie. Mă întrebam cum mă voi descurca dacă copilul începe să plângă, să spună că vrea la mama sau se îmbolnăveşte? Acestea au fost fricile cele mai mari. Dar când copilul a apărut în casă, toate s-au rezolvat de la sine.”

Nikita şi Valentina Cosma x Nikita şi Valentina Cosma Valentina Cosma spune că săptămânal o vizitează împreună cu Nichita pe mama biologică a băiatului. Micuţul chiar s-a obişnuit cu ideea ce are două mame:

Valentina Cosma: „Cîte mame ai, puiu?”

Nichita: „Două, pe mama Valea şi pe mama Tanea.”

Servi

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 15 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 4 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 4 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 45 minute
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°