Valorile termice vor marca o creştere în toată ţara, vremea devenind caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în regiunile sudice, cu maxime între 20 şi 29 de grade, uşor mai ridicate în Lunca Dunării.
În ţară, cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice, ziua în est şi nord-est, iar noaptea în Vremea va fi frumoasă şi va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valori de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade.
Joi, în Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valori de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade.
În ţară, vineri, vremeav va continua să se încălzească, astfel că temperaturile maxime vor fi de la 21...23 de grade pe litoral până în jurul valorii de 32 de grade în Lunca Dunării, valori mult mai ridicate decât ar fi normal în a doua decadă a lunii mai.
În jumătatea de vest a ţării, mai ales după-amiaza şi noaptea, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie. Ploile pot avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Minimele termice se vor încadra între 8 şi 18 grade.
Pentru un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »