Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai amuzantă femeie de la Elaine încoace

Publicat in Catavencii, miercuri 15 mai 2013 ·

De cînd cei de la Romtelecom au băgat Comedy Central în grila lor de programe, mor de ciudă că sînt legat de glie la alții. Să vă explic de ce. Cei de la Comedy Central au un obicei foarte frumos care, în rîndul televiziunilor de la noi, n-o să prindă prea curînd. În fiecare an, dau o grămăjoară de bani unui stand-up comedian care a scos capul printre zecile de mii din State și îi zic să facă ce vrea mușchii lui cu ei. De obicei, show-urile prind forma unor emisiuni cu scheciuri sau a unor talk-show-uri și nu au o existență foarte lungă.

În primii ani de viață, show-urile sînt vii, sînt originale, doldora de idei extraordinar de amuzante. Asta ține cam pînă cînd li se golește rezervorul de umor celor care le creează și încep să se repete sau să ne plictisim noi de stilul lor. Trend-ul ăsta a dat naștere unor seriale foarte bune, cum ar fi Louie (care se difuzează pe FX, ce-i drept) al deja arhicunoscutului Louis CK, dar și unor catastrofe care l-ar face pînă și pe Bendeac să pară amuzant, cum ar fi Nick Kroll Show.

Pe principiul una bună, una rea, cel mai nou show de scheciuri de la Comedy Central vine cu una surprinzătoare. Se numește Inside Amy Schumer și e făcut fix de Amy Schumer. Deși n-a avut decît două episoade, combinația de bucăți de stand-up cu interviuri și scheciuri se dovedește a fi zemoasă. Amy Schumer e de departe cea mai amuzantă femeie din stand-up din ultima perioadă. N-are feminisme obositoare, n-are pudibonderii inutile, ci, dimpotrivă, duce stereotipurile despre femei cu capul sus și cu al naibii de mult umor. I-am văzut show-ul de stand-up și mi-a plăcut cum a reușit să fie și vulgară, dar și ingenuă pînă la Dumnezeu pe parcursul a cinci minute. Show-ul se axează în mare parte pe demențele din capul femeilor, are uneori și comentariu social și, fără să vreau să sune pompos, celebrează faptul de a fi femeie mult mai corect, mai

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 16 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°