Deputatul PDL de Braşov Gabriel Andronache a demisionat din partid şi şi-a anunţat înscrierea în PNL. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
"Reamintesc faptul că timp de 15 ani (1993 - 2008) am fost membru PNL şi am ocupat mai multe funcţii politice la nivel local şi la nivel naţional. În iunie 2008, am fost exclus din PNL din cauza atitudinii mele cu privire la conflictul existent la acea dată între cei doi lideri locali: dl. Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi dl. George Scripcaru, primarul municipiului Braşov. În prezent acest conflict nu mai există, cei doi lideri colaborează, prin urmare motivul care a stat la baza excluderii mele a dispărut. De aceea, consider că a venit timpul să mă întorc acasă", a scris Andronache, conform Agerpres, pe blogul personal.
El le mulţumeşte foştilor colegi din PDL "pentru experienţa utilă" pe care a acumulat-o, "în special în materie de organizare electorală, cât şi în domeniul activităţii parlamentare".
"Precizez că am demisionat din Partidul Democrat Liberal şi din grupul parlamentar PDL. Am redevenit, prin reînscriere, membru al Partidului Naţional Liberal, urmând să activez în grupul parlamentar al PNL. Am înregistrat astăzi o comunicare în acest sens adresată Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor pentru a fi prezentată în faţa plenului Camerei", a precizat Gabriel Andronache.
Din PDL au mai plecat în ultimul timp fostul ministru și actual deputat Valerian Vreme, deputatul Mihaela Stoica, senatorul Leonard Cadâr, fostul ministru Gabriel Berca și fostul prim-vicepreședinte al PDL MIhai Stănișoară, acesta din urmă mutat la PNL.