Un bărbat din comuna constănţeană Agigea a fost reţinut de poliţiştii, după ce a încercat să lovească un vecin cu maşina, apoi să-l împuşte cu un pistol cu gloanţe de cauciuc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit poliţiştilor constănţeni, marţi seară, bărbatul în vârstă de 66 de ani, în timp ce se afla pe strada Ion Borcea din Agigea, s-a luat la ceartă cu un alt bărbat, apoi, înfuriat, s-a urcat la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria şi a încercat să-l lovească.
Pentru că nu a reuşit, el a coborât din maşină şi l-a ameninţat pe celălalt bărbat cu un pistol, acesta anunţând Poliţia.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul de 66 de ani deţinea arma neletală în mod legal, dar nu avea permis de conducere. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală, fiind reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu poseda permis de conducere şi ameninţare.
Bărbatul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat procurorilor Parchetului Judecătoriei Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea dispunerii măsurii arestării preventive.
Un bărbat din comuna constănţeană Agigea a fost reţinut de poliţiştii, după ce a încercat să lovească un vecin cu maşina, apoi să-l împuşte cu un pistol cu gloanţe de cauciuc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit poliţiştilor constănţeni, marţi seară, bărbatul în vârstă de 66 de ani, în timp ce se afla pe strada Ion Borcea din Agigea, s-a luat la ceartă cu un alt bărbat, apoi, înfuriat, s-a urcat la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria şi a încercat să-l lovească.
Pentru că nu a reuşit, el a coborât din maşină şi l-a ameninţat pe celălalt bărb