Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coplata în spitalele din judeţul Buzău, un fiasco!

Publicat in Adevarul, miercuri 15 mai 2013 ·

La o lună de la introducerea coplăţii în spitale, măsura luată de Ministerul Sănătăţii s-a dovedit una ineficientă atât pentru pentru unităţile sanitare, cât şi pentru pacienţi. Astfel, numărul internărilor a rămas acelaşi, în loc să scadă, iar banii strânşi în 30 de zile din coplată nu acoperă nici măcar cheltuielile cu utilităţile pentru o zi.

Mulţi dintre managerii spitalelor critică această măsură, în vreme ce pacienţii se plâng că dau bani degeaba.

În prima lună de când s-a introdus coplata, Spitalul Judeţean Buzău a încasat suma de 1.880 de lei, de pe urma externării a 235 de pacienţi, dintr-un total de 3.027 de bolnavi. Suma este considerată de reprezentanţii unităţii medicale mult prea mică pentru a fi direcţionată către un anumit obiectiv. „Banii, 1880 de lei, au fost depuşi într-un cont al Spitalului Judeţean Buzău, fiind vorba despre o sumă mică, iar în primul consiliu de administraţie al unităţii se va stabili destinaţia lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bratosin.

Nici Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat nu a încasat o sumă prea mare în prima lună de la perceperea taxei. Doar 90 dintre pacienţii internaţi la spitalul râmnicean au fost obligaţi să plătească taxa de externare iar suma strânsă este de 900 de lei.

Coplata a fost stabilită la Spitalul municipal din Râmnicu Sărat la 10 lei iar la Spitalul Judeţean Buzău, la 8 lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum o ora
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum o ora
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 4 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 3 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Oţelul Galaţi anunţă despărţirea de tehnicianul Ovidiu Burcă

News.ro acum 3 ore
Clubul Oţelul Galaţi a anunţat, miercuri, că s-a despărţit de tehnicianul Ovidiu Burcă. “SC Oţelul Galaţi şi antrenorul Ovidiu Burcă au reziliat astăzi de comun acord contractul scadent în vara acestui an şi care putea fi prelungit până în iunie 202

Sebastian Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante / Proiectul Mintia este în grafic

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că Proiectul Mintia este în

Parlamentul Serbiei a validat demisia premierului Milos Vucevic / În ce condiții pot fi organizate alegeri anticipate

HotNews acum 3 ore
Parlamentul Serbiei a validat miercuri demisia prim-ministrului Milos Vucevic, declanșând un termen de 30 de zile pentru formarea unui nou guvern sau convocarea de alegeri anticipate, notează Reuters. Milos Vucevic, lider al Partidului Progresist Sâ

Crin Antonescu: Astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan. Orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, Ponta nu poate ajunge în finală

News.ro acum 5 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare, Antonescu, a declarat miercuri că astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori el ori Nicuşor Dan şi orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, pentr

Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei de 30 milioane euro / Zece ani de procese și zece judecători, până la prescrierea faptelor

HotNews acum 6 ore
Fostul primar al Sectorului 5 a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare primită la instanța de fond, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, după ce Curtea de Apel București a dispus mierc

Vremea

București
acum

mie.

-0°/8°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°