„Nu da binelui cu piciorul că pe urmă îi duci dorul”. Statul român se regăseşte perfect în acest proverb şi mai ieri ai fi spus că nu e aşa. Câţi dintre noi nu ne-am gândit că după 89 în România va curge lapte şi miere? Câţi dintre noi nu am fi dat orice să nu mai stăm la cozi infernale pentru a lua pâine, ouă sau carne şi eu mai ştiu ce produse „de calitate”, câţi dintre noi nu am sperat că porţile se vor deschide şi ne vom transforma într-un stat european, cu drepturi depline aşa cum poate ne-a fost dat să vedem la televizorul alb-negru din colţul odăii. Peisajul comunist revine şi ca o comedie distrugător de proastă are aceleaşi carenţe, numai că acum ne aflăm în mijlocul anului 2013, într-un stat aparent democrat, într-o Românie europeană, incisiv de doritoare de a intra în Spaţiul Schengen. Dar ce facem? Suntem la aceleaşi cozi numai că dacă atunci aveam bani pentru respectivele produse, acum nu avem şi mai mult ne îmbulzim în magazine să căutăm ciurucuri, aproape uitând de calitatea produsului, gândindu-ne la cantitate. Şi uite aşa trecând timpul ajungem într-o epocă pe care nu speram să o trăiesc. Viitorul nostru al tinerilor e sumbru, e revoltător de întunecat într-un stat condus paradoxal de tineri, de oameni care am fi sperat să ne fie aproape aşa cum le-am fost noi lor, la votul suprem din anii trecuţi. Din păcate veştile proaste îi fac şi pe cei mai în vârstă decât mine să îşi dorească să nu fi locuit nici un minut într-o astfel de ţară. Ieri vestea că vor exista mii de disponibilizări în următorii ani a cutremurat România iar rândurile prezentate cu nonşalanţă de unii dintre cei care se numesc demnitari aproape că au spart tiparele oricărei realităţi trăibile. „Aproximativ 10.500 de persoane ar putea fi disponibilizate în perioada 2013-2018, acestea urmând să beneficieze de măsuri de protecţie socială, conform proiectului de lege pentru aprobarea Or