Şeful PNL convoacă şedinţele la partid după bunul plac. Unii liberali nu se supără. Sursa: VLAD STĂNESCU
După Congresul PNL de la finalul lunii februarie, Crin Antonescu a decis că nu are nevoie de Biroul Politic pentru a conduce partidul şi că se descurcă singur. Unii dintre cei 31 de vicepreşedinţi sunt de aceeaşi părere cu el, dar alţii îi dezavuează stilul de conducere.
Potrivit statutului PNL, modificat în urma Congresului din februarie, "Biroul Politic Naţional asigură conducerea partidului şi se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea Preşedintelui". Pentru a nu ieşi din cuvântul statutului, liberalii s-au asigurat că nu se întrunesc mai mult de o dată pe lună, în condiţiile în care, până la realegerea lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al PNL, Biroul se întrunea săptămânal, în fiecare luni.
Liberali obedienţi
Cei aflaţi în conducerea partidului nu au nimic împotrivă să fie convoca ţ i atât de rar la şedinţe şi să nu aibă, practic, nimic de spus în deciziile importante. "Dacă ne-am da toţi cu părerea, ce s-ar întâmpla cu ţara?", a declarat vicepreşedintele executiv cu atribuţii de coordonare a organizaţiilor speciale, Florin Alexe, întrebat dacă nu crede că BPN ar trebui convocat mai des. Nici vicepreşedintele Ilie Bolojan, primar al municipiului Oradea, nu vrea să fie consultat mai des de către partid, spunând că nu îl interesează politica naţională şi că participă destul de rar la şedinţele PNL. Întrebat de ce a mai candidat pentru o funcţie de vicepreşedinte în aceste condiţii, Bolojan a răspuns: "Nu am candidat. Nu a fost pe sistem de candidaturi, dl. preşedinte a venit cu lista de vicepreşedinţi".
Pe de altă parte, un alt vicepreşedinte al PNL a declarat, sub protecţia anonimatului, că nici el, nici colegii săi nu sunt mulţumiţi de modul în care este condus partidul, dar că aşteaptă să vadă cum se