Peste o sută de salariaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează miercuri dimineaţă, nemulţumiţi de disponibilizările anunţate şi de valoarea plăţilor compensatorii acordate la trimiterea în şomaj.
Oamenii s-au adunat în faţa pavilionului administrativ al combinatului, unde scandează lozinci antiguvernamentale şi împotriva administratorului judiciar al Oltchim.
Protestatarii cer ca listele de disponibilizări să fie refăcute, iar procesul de concediere colectivă să fie realizat în condiţiile legii.
Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, angajaţii combinatului consideră că au fost minţiţi cu privire la drepturile salariale care se acordă în cazul concedierilor colective.”Săptămâna trecută, administratorul judiciar al SC Oltchim a anunţat că urmează să fie disponibilizaţi 900 de salariaţi, 600 de la Vâlcea şi 300 de la Piteşti, dar salariaţii se tem că nu vor primi salarii compensatorii şi niciun drept prevăzut în contractul colectiv de muncă. Din câte am înţeles noi dintr-o discuţie cu domnul Piperea (n.r. – administratorul judiciar Gheorghe Piperea), oamenii ar urma să plece acasă doar cu alocaţia de şomaj şi cu acel venit de completare care este de fapt diferenţa între alocaţia de şomaj şi venitul mediu net din economie pe luna ianuarie, dar şi acesta impozitat”, a spus Diculoiu.
El a adăugat că protestele angajaţilor au fost reluate pe termen nelimitat.
Şi în luna aprilie, au mai avut loc proteste la Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.
Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.
Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan