Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scuteriştii pot, după patru luni de ilegalitate, să-şi ia permis. Statul a publicat metodologia obţinerii carnetului

Publicat in Covasna Media, miercuri 15 mai 2013 ·

La patru luni fără câteva zile de la intrarea în vigoare a noului Cod Rutier, care îi obligă pe cei care deţin scutere să aibă şi permis pentru a le conduce, Ministerul Transporturilor a reuşit, în sfârşit, să realizeze normele în baza cărora şcolile de şoferi vor fi autorizate să-i pregătească pe candidaţii la categoria AM.

Acestea au fost publicate, luni seara şi în Monitorul Oficial, drept urmare scuteriştii vor putea începând de zilele următoare să urmeze cursurile şcolii de mopede şi apoi să susţină examenul în vederea obţinerii permisului de conducere.

Asta după ce, pentru că în ultimele patru luni şcolile de şoferi au sistat înscrierile pentru cei care vor să urmeze cursurile de legislaţie pentru mopede, 2.081 de scuterişti din toată ţara s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi că au condus scutere fără să deţină permis.

„Din estimările noastre, în ţară avem înregistrate aproximativ 300.000 de mopede. A nu se înţelege că toţi vor veni să dea examen pentru categoria AM sau că toţi au permis pentru această categorie. Ştiţi bine că legislaţia prevede că dacă ai permis pentru orice altă categorie auto poţi să conduci fără probleme un scuter”, au precizat oficialii Direcţiei Înmatriculări Permise.

Permis după şase ore de conducere şi 24 de ore de teorie

Potrivit metodologiei, cei care râvnesc la un asemenea permis vor susţine un examen teoretic (sala) şi un examen practic (poligon). Însă înainte de examinare, candidatul va trebui să participe la cursuri de legislaţie, 24 de ore de pregătire teoretică fiind necesare, pe lângă cele şase de conducere.

Oficialii Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) susţin că, în acest moment, poliţia este pregătită să-i examineze pe candidaţii pentru permisul AM, adică pe cei care vor să conducă scutere, ATV-uri şi alte autovehicule

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 27 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 58 minute
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 53 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 9 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 11 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°