Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Am muncit și mi-am trăit viața cu patos”

Publicat in Ziarul de Roman, miercuri 15 mai 2013 ·

Afirmația aparține medicului radiolog Eugenia Firăstrău, care, la începutul lunii mai, s-a pensionat, după 33 de ani de carieră la Spitalul Roman. Prin mâinile ei au trecut, de-a lungul timpului, mii de pacienți. Ea consideră medicina una dintre cele mai nobile profesii.

Foto: Medicul Eugenia Firăstrău, alături de colegii de la Spitalul Roman

Emoție, pasiune și profesionalism. Cam așa s-ar putea descrie, în câteva cuvinte, o carieră profesională de excepție, care a început la Spitalul Municipal de Urgență Roman și s-a terminat tot aici. După mii de ore de gardă năucitoare, în 33 de ani de muncă, medicul radiolog Eugenia Firăstrău s-a pensionat pe 1 mai. Ea a lăsat spitalul pentru a se dedica familiei. Cu lacrimi în ochi, medicul Eugenia Firăstrău spune că nu regretă și nu va regreta niciodată tot ce a trăit până acum. După cum mărturisește, anul trecut a avut o ofertă de lucru în Franța, pentru un salariu de 12.000 de euro pe lună, însă a preferat să rămână aproape de familie. Pe 12 decembrie 2012 și-a depus dosarul de pensionare, iar decizia a venit în luna mai.

“Cred cu tărie că, dacă nu pui suflet în ceea ce faci, nu iese nimic”

Medicul Eugenia Firăstrău s-a născut pe 5 ianuarie 1954, mama ei fiind funcționară, iar tatăl – profesor de sport. Emoționată, povestește că la naștere cântărea 1,8 kilograme și, din cauza prematurității, a slăbit la 1,4 kilograme. “În ’54 nu erau incubatoare, iar mama îmi spunea că mă țineau într-o cutie de pantofi, învelită în vată. Eram mare cât o lingură de lemn”, rememorează medicul Eugenia Firăstrău. În 1958, părinții s-au mutat cu serviciul la Roman, mai ales că mama era romașcană. “Mama voia să devin inginer chimist, iar tata spera să fiu profesor de sport. Eu, însă, m-am dus la Medicină, pentru că așa simțeam nevoia. Am ales Medicina ca să fac ceva pentru oameni. Cred cu tărie că da

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România

Mediafax acum 38 minute
Vineri, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre fostul parlamentar român, Nati Meir. El era urmărit internaţional pentru înşelăciune, anu

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 53 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 3 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

VIDEO Încă un accident grav pe DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță

Botosani News acum o ora
Încă un accident grav pe drumul național DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță. Accidentul a avut loc vineri, în a treia zi de Crăciun, pe raza localității Adjud, după ce joi trei per

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°