Dan Matei Agathon, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii, fost ministru al Turismului, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că este regretabil faptul că pe litoralul românesc nu sunt mai mulţi turişti. În 2003, atunci când Agathon era ministru, de 1 Mai erau aşteptaţi, pe litoral, în jur de 35.000 de turişti. Zece ani mai târziu, aşteptările autorităţilor au fost aceleaşi.
În urmă cu zece ani, de 1 Mai, litoralul românesc a fost luat cu asalt de peste 30.000 de turişti. Ministru al Turismului era, la acel moment, Dan Matei Agathon, actual preşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii. În 2013, autorităţile au avut fix aceleaşi aşteptări: 30-35.000 de turişti, poate, poate 40.000. Câţi turişti au fost, de fapt, nimeni nu spune cu certitudine. Tot ce ştim sunt estimări, iar acestea au oscilat, cum spuneam, în jurul cifrei de 35.000.
Aşadar, în zece ani lucrurile par să nu se fi schimbat prea mult la nivel de cifre. Cu toate acestea, pe litoral au avut loc o serie de investiţii. În 2003, în contextul unei conferinţe de presă susţinute la Neptun, Dan Matei Agathon, la acea vreme ministru, spunea că valoarea investiţiilor pe litoral se ridică la 50 de milioane de euro. Mai mult, în ultimii doi ani şi jumătate se investiseră, înainte de 2003, 180 de milioane de euro pentru modernizarea şi construcţia de hoteluri, susţinea fostul ministru.
„Un punct în minus”
Despre schimbările din ultimii zece ani, Dan Matei Agathon a declarat: Cu certitudine s-au îmbunătăţit multe lucruri pe litoralul românesc. S-au construit multe hoteluri de lux, serviciile sunt mai bune, a apărut, după o campanie dură pe care am dus-o eu, all inclusive-ul, cu preţuri un pic mai mici decât la bulgari”. Întrebat de ce, totuşi, la o distanţă de zece ani, autorităţile au estimat aceeaşi cifră atunci când a venit vor