Cu toate greşelile de care se poate face vinovat un sindicat într-o societate, mai ales ca a noastră, prezenţa unei puteri de acest gen este vitală. Prin urmare, plec de la ideea că supravieţuirea lui Marin Condescu este considerată ca fiind necesară. Totodată însă, mă perplexează atitudinea sinucigaşă pe care domnul Condescu vrea să o întreprindă în această perioadă. Un om cu experienţa domniei sale, cu inteligenţa nativă de care a dat dovadă în repetate rânduri, cu abilitatea pe care a afişat-o cu alte ocazii de a nu se băga unde este băgat şi de a se băga unde nu a fost niciodată, se plasează acum într-o bătălie care pare a disperării. Dar să imortalizăm situaţia în care se află el în acest moment. Nu mai este în poziţia în care era până acum, în care numea directori, preşedinţi de partid, creiona bugete, într-un cuvânt un fel de voievod sau să zicem, că tot e la modă, guvernator al acestei zone. În acest context, poziţia lui s-a vulnerabilizat în interiorul structurii sindicale. Ca urmare a acestor eşecuri repetate, a mai apărut o problemă pe care mă tem că foarte puţini o înţeleg: personalitatea unui astfel de om suferă reale modificări în ordin mental, psihic şi afectiv, manifestându-se în consecinţa cumulului de frustrări care într-o atare situaţie devin manipulatorii. Aşa se explică de ce mulţi, chiar majoritatea persoanelor care s-au aflat în situaţii similare, la un moment dat au început să acţioneze haotic, chiar împotriva propriilor interese. El este chinuit de nevoia organică de a-şi recuceri o parte din puterea pierdută. Chiar dacă şansele unei astfel de reuşite sunt nule, totuşi forţează evidența, pentru că îşi spune – nu-i aşa?! - oricum nu mai am nimic de pierdut! Tocmai acest nimic se întâmplă să readucă celor aflaţi într-o astfel de situaţie forma plină şi definitivă a termenului invocat. În cazul de faţă, Marin Condescu este evident că forţea