Ciobanii au plecat cu oile la munte. Înainte, urcatul dura până la patru zile, acum se face în mai puțin de o zi cu ajutorul mașinilor de teren. Până la toamnă, oierii se trezesc la 3.00 și se culcă la 11.00 seara.

Behăitul oilor este acoperit de motoarele turate care urcă pante abrupte pentru a ajunge la locul de păşunat de peste vară. Se urcă oile la munte, un obicei străvechi, care azi se face cu ajutorul cailor putere de pe motoarele maşinilor de teren. Ostra (Suceava), o localitate unde oieritul s-a transmis din generaţie în generaţie de sute de ani, şi-a trimis animalele în Rarău, în prima sâmbătă de după Paşti.

„E viaţă grea”

Pentru cei care se vor întoarce la casele lor abia la mijlocul lunii septembrie urmează luni de foc trăite în condiţii vitrege. „Acolo, pe munte, e viaţă grea, te scoli dimineaţa la 3.00 şi te culci seara la 11.00 pentru că oile trebuie mulse, păscute, adăpate şi grijite de boli. Stai toată ziua şi păzeşti oile, să nu dea lupii sau urşii, stai numa’ între oi”, povesteşte Ilie Popescu cum se trăieşte în vârf de munte.

Păstoraşul Nicuşor Paparuşi, de 35 de ani, spune că ciobanii au şi superstiţii. „Nu plecăm niciodată vinerea, nici la urcat şi nici la coborât. Vinerea e zi de post şi rugăciune şi din moşi- strămoşi a rămas că în această zi nu se face un lucru atât de important”.

Patru zile pe drum

Drumul e greu. Înainte, doar căruţele trase de cai puternici se încumetau să urce versanţii înclinaţi la 45 de grade. Pentru a duce la stână, în vârful muntelui, de la vase pentru căş, sacii cu mălai şi holerca ce bucura gâtlejurile ciobanilor dura chiar şi până la patru zile. Acum, cu maşinile de teren e mai uşor. „Noroc de prietenii pe care-i avem cu jeep-urile şi care ne ajută”, e mulţumit Nicuşor Paparuşi, care are 400 de oi.

Un alt cioban de pe munte, Ilie Popescu, a venit cu căruţa, dar tare şi-ar fi dorit