Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect inedit a doi foști gimnaști

Publicat in Covasna Media, miercuri 15 mai 2013 ·

După 18 ani s-au urcat din nou pe aparate și se pregătesc de competiție

Liviu Botoș și Veres Tibor sunt doi foști gimnaști care după aproape două decenii de când au spus adio vieții de sportiv, au decis să se reîntoarcă în sală și să înființeze o secție de gimnastică pentru veterani la Sfântu Gheorghe. Cei doi spun că secția lor este prima de acest fel din țară, astfel cred că sunt deschizători de drum și speră ca și alții să îi urmeze.

După terminarea liceului, Liviu Botoș a devenit antrenor, în timp ce Veres Tibor a lucrat și lucrează în cu totul alt domeniu. Din tinerețe însă cei doi au pus la cale un plan, potrivit căruia Liviu urma să antreneze copii, iar Tibor se va ocupa de partea financiară. Cei doi nu au renunțat la acest vis, și spun că mai devreme sau mai târziu îl vor realiza.

Foștii gimnaști de performanță au început să se antreneze de câteva luni și spun că progresele sunt vizibile. Nu mai au dificultăți la elementele pe care copii fiind le-au executat cu ușurință. Ei se pregătesc pentru două concursuri internaționale, dar vor organiza un program demonstrativ și de Zilele Sportive. La finele lunii mai vor participa la un concurs de gimnastică pentru veterani la Riga (Letonia), apoi se vor înscrie în campionatul național pentru veterani din Ungaria, unde participă sportivi și din alte țări.

„Motivația este mare. Pe de o parte ne dorim să ne depășim limitele, să vedem ce și cât putem, pe de altă parte suntem motivați și de faptul că suntem pe cont propriu, costurile le vom suporta din buzunarul nostru. De asemenea, dacă tot n-am propus să participăm la concursuri, nu putem merge acolo oricum, trebuie să fim pregătiți. Dar peste toate astea vrem să ne simțim noi bine, să simțim bucuria mișcării, a acestui sport” – spune Veres Tibor.

Cei doi sportivi fac apel și la alți gimnaști să li se alăture. „Am fost 6 colegi de gen

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 4 ore
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°