M-am numărat, pînă mai ieri, printre oamenii raționali, cei care cred că județul Teleorman e o invenție a programelor de știri, o lume imaginară din care iese cînd și cînd Liviu Dragnea ca să aducă la Biroul Electoral Central niște saci. A merge la Zimnicea, la Alexandria sau la Turnu Măgurele mi s-a părut mereu o idee la fel de sănătoasă ca vizitarea Pămîntului de Mijloc. Ce să vezi într-o lume alcătuită din colb și corcodușe, pierdută undeva în amneziile țărănești ale lui Marin Preda, fugărită de procurori la referendum și bîntuită de fantomele postindustriale ale lui Ioan Niculae? Ce să cauți între pupeze și scaieți? Dacă ar fi viață inteligentă în Teleorman, fără îndoială că oamenii de știință ar fi expus-o la „Antipa“. Și apoi, de ce să vizitezi un teritoriu din care au fugit opt valuri succesive de năvălitori?

Așa mă frămîntam vinerea trecută, înainte să mă urc în mașină cu același optimism pe care l-au arătat hobbiții la intrarea în Moria. Am supraviețuit drumului, lucru pe care n-aveam să-l regret în centrul orășelului Zimnicea, unde, sub șase mii de perechi de ochi, se desfășura ceea ce de aici încolo voi numi „Parada Europei“.

La capătul logicii, dincolo de capătul lumii cunoscute, pe asfaltul unei provincii uitate de timp, a fost pus în scenă un spectacol de entuziasm pe care nu l-am mai întîlnit decît în galeriile de derby. Nouăsprezece licee din cuprinsul județului Teleorman s-au întrecut în imaginație ca să aducă în fața publicului un concurs-paradă impresionant. Aproape toate statele Europei au defilat cu istoria, circul, dramele și anecdotele lor, fiecare în interpretarea unui liceu tras la sorți. Timp de opt ore, într-un soare nuclear, puștimea județului Teleorman a mers în mîini, a stat în cap, a cîntat, a dansat, a pictat și a lăsat cu gura căscată grupul de sceptici cu numere de București. Explozia de tinerețe nu a lăsat la o par