Invitat astăzi la o discuţie la RFI România, preşedintele PDL B-N, deputatul Ioan Oltean a confirmat faptul că Emil Boc "poate să fie unul dintre candidaţii PDL" în cursa internă pentru Cotroceni. -AA+A
Ioan Oltean: " Emil Boc poate să fie unul dintre candidaţii pe care Partidul Democrat Liberal l-ar putea susţine pentru Cotroceni" Vicepreşedintele PDL a recunoscut faptul că PDL a comandat o cercetare sociologică prin intermediul căreia testează mai multe personalităţi în vederea desemnării viitorului candidat pentru Palatul Cotroceni. El a mai subliniat faptul că fostul premier are cea mai bună poziţie: "Sondajele de opinie pe care noi le-am realizat în ultimul timp scot în evidenţă că cel mai bine cotat membru al Partidului Democrat este în acest moment fostul premier, Emil Boc. Este adevărat că în acest moment domnia sa nu este o prezenţă destul de cotidiană în viaţa publică românească. Domnia sa preferă să-şi desfăşoare în cele mai bune condiţii activitatea de gestionare a intereselor locuitorilor municipiului Cluj, unde sunt o mulţime de alte probleme, dar nu a lipsit şi nu a refuzat nici un fel de participare la acţiunile naţionale ale partidului, la acţiunile zonale, în aşa fel încât el dovedeşte că este preocupat ca politica Partidului Democrat Liberal să fie una în consens cu interesul general, că domnia sa este un susţinător al actualei politici a PDL şi este un participant direct la principalele acţiuni ale partidului", a explicat Oltean.
"Emil Boc trebuie să fie mai vizibil"
Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, declară că Emil Boc trebuie să fie mai activ: "Evident că şi noi dorim ca Emil Boc să fie o prezenţă mult mai activă, mult mai vizibilă, mult mai evidentă în politica de zi cu zi. Dar probabil toate la vremea lor".
În ceea ce priveşte identificarea candidaţilor, Ioan Oltean precizează că "Emil Boc poate să fie unul dintre c