Disidenţii din PDL care gravitează în jurul Elenei Udrea pregătesc o mutare surpriză. Pe 25 mai, cu o zi înainte ca democrat-liberalii să sărbătorească ziua partidului, ar urma să se facă un anunţ oficial privind strângerea rândurilor în Partidul Popular, care la momentul respectiv să aibă numărul necesar de senatori şi deputaţi care să constituie grupuri parlamentare proprii, au declarat pentru gândul, surse democrat-liberale. Potrivit acestora, în perioadă următoare numărul demisiilor din PDL ar urma să crească. Disidenţilor din PDL ar urma să li se alăture şi oameni din PPDD.
Până acum trei parlamentari democrat-liberali au demisionat din partid şi activează ca independenţi, Mihaela Stoica, Valerian Vreme şi Cadar Leonard. De asemenea, trei deputaţi aleşi pe listele PPDD activează acum ca independenţi: Constantin Bucur, Cezar Cioată şi Mihai Tararache.
Preluarea Partidului Popular - care este înregistrat şi a participat chiar la alegeri având semnul electoral o torţă, acelaşi model cu Flacăra democraţiei folosită de preşedintele Traian Băsescu anul trecut în campania pentru referendum - ar urma să se facă, cel mai probabil în toamnă, cu ocazia unui congres.
Iniţial, în discuţiile purtate, planul era ca mutarea să fie făcută acum, ba chiar se lua în calcul ca şefia partidului să fie preluată de europarlamentarul Cristian Preda. O variantă în discuţie este o conducere colectivă. Până la urmă, formalizarea ar urma să aibă loc în toamnă, cu ocazia unui congres al Partidului Popular. "Lui Cristian Preda i s-a făcut oferta să conducă disidenţa din PDL", au mai declarat sursele citate.
Cât priveşte relaţia cu Mişcarea Populară, sursele citate susţin că PP este un demers paralel, MP menţinându-şi statutul de fundaţie.
"Noi suntem doar cinci oameni, nici sediu n-avem"
Partidul Popular este condus de Costel Caraş, inginer şi fermier