Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laboratorul Verde al Reciclării, la Târgu-Jiu

Publicat in Impact in Gorj, joi 16 mai 2013 ·

După periplul prin ţară, Laboratorul Verde al Reciclării a ajuns şi la Târgu-Jiu, poposind în mijlocul elevilor de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. În interiorul Laboratorului, elevii au avut parte de o experiență multimedia dinamică prin vizionarea unei animații pe tema colectării separate, dar și prin participarea la un joc de echipă pe tablete PC în cadrul căruia trebuie să obțină un punctaj cât mai mare. La sfârșitul celei de-a doua ediții a proiectului Laboratorul Verde al Reciclării, clasa câştigătoare va primi un premiu special.

Bucurie mare în rândul elevilor de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Şcoala a fost vizitată de Laboratorul Verde al Reciclării, un autobuz modificat, un fel de autobuz al viitorului, acolo unde elevii au avut parte de o experiență multimedia dinamică prin vizionarea unei animații pe tema colectării separate, dar și prin participarea la un joc de echipă pe tablete PC în cadrul căruia trebuie să obțină un punctaj cât mai mare. Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu spune despre această activitate că este una benefică, pentru că îi ajută pe cetăţeni să înveţe ce înseamnă colectarea selectivă a deşeurilor. „Ne bucurăm că alături de Eco-Rom putem să organizăm astfel de acţiuni în unităţile şcolare din Târgu-Jiu, este una dintre cele mai frumoase forme prin care putem face educaţie generaţiei viitoare. Ca primar, nu pot decât să fiu mândru să văd că şi cei mici sunt atât de receptivi la tot ce înseamnă ordine, curăţenie şi deja înţeleg ce reprezintă ecologia. Ne dorim cu toţii să trăim într-un oraş frumos, să respirăm un aer curat, să fim înconjuraţi de verdeaţă şi trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri încă de mici cum să protejeze natura”, a spus Florin Cârciumaru. Sorin Cristian Popescu, directorul general Eco-Rom Ambalaje a avut un motiv în plus de bucurie atunci când a poposit în Târgu

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 5 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 5 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 6 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 9 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°