* Principala urmăritoare, Vest, e la trei puncte în urmă
La sfârşitul săptămânii trecute, terenul sintetic „Viitorul” a fost gazda unei noi etape a Trofeului Aegyssus la minifutsal. Liderul detaşat al competiţiei, Inter, a câştigat din nou, de această dată cu scorul de 5-2 contra celor de la Podgoriilor şi a ajuns la 19 victorii consecutive. Principala contracandidată la titlu, Vest, s-a impus cu scorul de 8-3 în meciul cu Domserv şi se află la numai trei puncte în urma celor de la Inter.
Scorul etapei l-a stabilit I.S.U. Delta în meciul cu Profruit, scor 10-1, un meci care se anunţa, culmea, cel mai echilibrat dintre toate ale zilei.
În fine, meciul dintre Elcos – Delta 5-3 a fost, aşa cum o arată şi scorul, cel mai echilibrat al zilei fiind şi unul dintre cele mai spectaculoase.
În devans s-au mai disputat şi meciurile: Victoria – Delta 3-3, Vest – Podgoriilor 7-2 şi Ambulanţa – Penitenciarul 12-3.