Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta acuză un liberal de atac la PSD, dar nu vede agresiunile lui Sebastian Ghiţă

Publicat in Cotidianul, joi 16 mai 2013 ·

Niciun cuvânt despre Sebastian Ghiţă

Premierul Ponta, împrumutând limbajul lui Traian Băsescu, acuză o campanie anti PSD în beneficiul unor grupuri de interese, dar nu prezintă vreo dovadă; Antonescu răspunde diplomatic ieşirii aiuritoare a lui Ponta de miercuri seara.

Ponta vrea capul lui SRS

Miercuri seara s-a declanşat primul conflict real, vizibil în public, în cadrul USL. Premierul Victor Ponta a cerut liberalilor să îl excludă din partid pe senatorul Sorin Roşca Stănescu, motivând că acesta a încălcat prevederile protocolului USL prin atacarea PSD.

„Conflictele publice intre membrii partidelor, precum si atacurile publice impotriva unor colegi sau a unui partid din Alianţă, nu sunt permise. (...) Am cerut o poziţie clară a PNL Acum situaţia este atât de gravă, încât este foarte clar că atunci când un membru al unui partid component duce o campanie, o campanie alături de grupuri de interese împotriva unui alt partid, atunci trebuie luată o decizie”. Acestea sunt principalele afirmaţii ale premierului în ceea ce-l priveşte pe senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu.

Ce l-a deranjat pe premier. Roşca, alături de colegii săi Victor Ciorbea, Sorin Ilieşiu şi Corneliu Dobriţoiu a demisionat din comisia parlamentară specială de verificare a legalităţii interceptărilor comunicaţiilor judecătorului român de la CEDO, Corneliu Bârsan. Cei patru au demisionat şi Roşca i-a acuzat pe PSD-iştii din comisie că încearcă să muşamalizeze ancheta parlamentară. Mai mult, Roşca a mai spus că bănuieşte că se încearcă muşamalizarea cazului interceptărilor fiind posibil ca unele fire să ducă „mai sus”. „Pot să bănuiesc legăturile care există la vârf cu domnul George Maior. Am certitudinea că, fără să vrem, încercând să aflăm adevărul în legătură cu această interceptare, ne-am apropiat cumva de un caz extrem de grav şi nu m-aş mira ca într-o bună zi să aflăm că la ca

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°