-AA+A
Noua faţă a site-ului Primăriei Năsăud, cu mai multe minusuri decât plusuri De câteva zile, pagina de internet a administraţiei oraşului Năsăud s-a înnoit, mai ales la partea de interfaţă, însă demersul lasă mult loc de mai bine. La adresa primarianasaud.ro, principala noutate o constituie turul virtual al câtorva obiective de importanţă pentru localitate, cum ar fi Muzeul Grăniceresc, parcul central sau curtea principală a spitalului „Dr. George Trifon”. Tot la capitolul înnoiri se înscrie şi actualizarea bazei de date a Hotărârilor adoptate de Consiliul Local şi cea a anunţurilor publice. Ca revers, lasă de dorit mai multe aspecte ce ţin atât de procesele verbale ale şedinţelor legislativului local, cât şi de actualizarea listei cetăţenilor de onoare ai oraşului.
Astfel, subcapitolul Procese verbale ale CLN este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire, iar filmul cetăţenilor de onoare „se rupe” încă din 2009, de la episodul 38, deşi la ora actuală panoplia a ajuns la numărul 49. De asemenea, de pe galeriile Foto şi Video nimeni nu a şters praful mai aproape de doi ani. Pe de altă parte, secţiunea dedicată salariilor nete ale angajaţilor primăriei datează din luna mai 2012. Conform acestei ierarhii, cea mai mare remuneraţie o are primarul, în cuantum de 2.575 de lei, urmat în ordine de secretarul oraşului - cu 2.147 de lei, şi de viceprimar - cu 2.134 de lei. Şapte angajaţi au salariul net cuprins între 1.000 şi 1.552 de lei. În fine, de la poziţia 11 şi până la ultima (51) de pe listă, retribuţia lunară netă este sub 1.000 de lei. Cele mai mici salarii din primărie s-ar cifra la 526 de lei - pentru funcţia de îngrijitoare, 534 de lei - expert asistent, 618 lei - inspector principal sau 646 de lei - consilier juridic principal.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet