Nu sunt un admirator al noii politici de stat ce isi are originea in tratatul de coabitare dintre presedinte si premier, consemnat cu sfintenie pe o foaie A4. Dimpotriva. Cred ca efectele nocive, pentru toate taberele, urmeaza sa isi arate coltii in curand.

Ele sunt dependente de apropierea alegerilor prezidentiale, de calculele pe care taberele (Ponta si Basescu) si le-au facut in legatura cu castigurile pe care spera sa le obtina si de factorii de presiune care deja actioneaza asupra Guvernului.

In linii mari, pactul de coabitare a adus o liniste de care nu doar cetatenii aveau nevoie, obositi peste masura de ciondaneala fara niciun rezultat dintre USL si Traian Basescu, dar si clasa politica. Pentru a-si trage suflul, pentru a-si restabili prioritatile si pentru a se reinarma.

Semnatarii, fie ca profita mai mult sau mai putin de pe urma pacii, elogiaza pactul si aduc drept argumente stabilitatea in ochii Uniunii Europene. De asemenea, spun ei, fara liniste, nici investitorii nu s-ar mai apropia - ca si cum marile concerne ne rup acum granitele, grabite sa nu piarda ocazia!

Avocatii pactului de colaborare prezinta si numirile din fruntea parchetelor drept un pas inainte spre reluarea functionarii statului de drept, sifonat in urma loviturii de stat din vara lui 2012. Astfel incearca ei sa ascunda trocul de peste capul Justitiei, care a pus cruce iluziilor ultimilor aparatori ai spiritului reformator al presedintelui. Omul a demonstrat ca asigurarea imunitatii personale e mai valoroasa decat intrarea in istorie.

Cea mai veninoasa teza, in consecinta si cea mai periculoasa, e ca doar colaborarea intre institutiile statului poate scoate Romania din criza de imagine de care sufera in fata oficialilor europeni, obiectiv clasat la siguranta nationala, fara posibilitatea de a fi macar pus in discutie. Ce sa mai v