Antrenorul danez al echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, Jakob Vestergaard, a declarat, marţi, la finalul meciului cu HCM Baia Mare, din ultima etapă a Ligii Naţionale, că va reveni în România dacă va fi nevoie de el, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Îmi pare foarte rău că plec de la Râmnicu Vâlcea, din România. M-am simţit excelent aici, nu o să uit niciodată atmosfera din sala Traian, acest oraş frumos, nu o să uit nici Constanţa şi Marea Neagră. Îmi pare bine, însă, că voi fi din nou alături de familia mea din Danemarca. Voi reveni la Oltchim dacă va fi nevoie de mine, peste un an, doi, trei. De asemenea, voi reveni în România dacă va fi nevoie de mine la echipa naţională. În această ţară handbalul feminin este dezvoltat, handbalistele sunt talentate şi dornice de afirmare", a spus Vestergaard.
Tehnicianul danez nu ştie care va fi valoarea Oltchimului în ediţia viitoare a Ligii Campionilor: "E greu de spus ce se va întâmpla, cert este că echipa nu moare. Vor rămâne handbaliste bune, Barbosa, Managarova, probabil şi Cristina Neagu. Nu ştiu dacă vor pleca alte jucătoare de mare valoare ca Brădeanu sau Manea. Nu cred că Oltchim se va putea bate pentru Liga Campionilor, dar sunt sigur că va face o figură frumoasă, lotul poate fi completat cu alte handbaliste talentate din România".
Aurelia Brădeanu a afirmat, după meciul cu HCM Baia Mare, că nu a primit nicio propunere de a rămâne la echipă şi că nu ştie dacă va continua la Oltchim. "Am câştigat un nou titlu naţional la Oltchim, dar trebuie să mărturisesc că eu am un gust amar, nu mă pot bucura aşa cum îmi doresc. Nu am trecut peste ratarea calificării în finala Ligii Campionilor, recunosc. În ceea ce priveşte noul proiect de la Oltchim, nu ştiu nimic. Nu am primit nicio propunere, nu am la ce să dau răspuns. Nu ştiu dacă voi rămâne, important este ca echipa să nu moară, ar fi