Blugii nu mai sunt largi şi nici nu mai au desenat cu pixul un trandafir roşu, părul nu mai e retezat la nivelul urechilor (sau nu prea mai e deloc), bocancii cu blacheuri metalice au ieşit de mult din modă, pentru că, nu-i aşa, moda e grăbită. Dar ei, fanii, vor fi astăzi acolo, vor umple Arena Naţională şi vor cânta la unison cu glasuri de depeşari.
Generaţiile s-au schimbat şi probabil că mulţi dintre cei care vor merge în această seară la show-ul Depeche Mode vor să bifeze o experienţă concertistică obligatorie în CV-ul unui ascultător de muzică bună. Însă şi mai mulţi vor fi cei care vor merge acolo cu sufletul, cei care şi-au trăit adolescenţa şi tinereţea în ritmuri Depeche, la începutul anilor ’90.
Puţini sunt cei care au reuşit să afle şi să asculte Depeche Mode înainte de ’89, pe o casetă sau un vinil adus de vreun şofer de TIR. Însă imediat după căderea regimului comunist, Depeche Mode a devenit o modă care nu s-a grăbit vreo câţiva ani să plece de aici şi care a dat naştere unui adevărat fenomen.
Adolescenţi şi tineri din toată România ascultau şi trăiau Depeche: blugii largi, trandafirul roşu desenat pe orice, DM, ciocatele sau bocancii cu blacheuri (celebri „gogoşari“, cum erau numiţi), tunsorile specifice, ochelarii de soare, depeşoteca, „războiul“ cu rockerii...
„La începutul anilor ’90, fenomenul Depeche Mode a beneficiat de susţinerea celui mai important ziar al momentului, «Evenimentul zilei», unde aveam zilnic o rubrică legată de trupă şi de activităţile fun clubului. La mai puţin de o săptămână de la anunţul înfiinţării, s-au înscris peste 2.000 de oameni din toată ţara. Pe atunci nu exista internet, înscrierile se făceau telefonic, iar sediul era în apartamentul bunicilor mei“, îşi aminteşte jurnalista Maridana Arsene, care în 1992, la doar 16 ani, a înfiinţat primul fanclub oficial.
Exista un soi de solidar
