News Deţinutul care a evadat în această dimineaţă din Penitenciarul Botoşani s-a bucurat doar de câteva ore de libertate. El a fost prins în apropierea Gării Truşeşti de către un echipaj mixt format din polițiști și lucrători din cadrul Penitenciarului.
"În acest moment se dispun măsurile specifice de aducere a persoanei condamnate la unitatea penitenciară. În legătură cu fapta săvârşită a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi, în paralel, continuă cercetarea administrativă în vederea identificării circumstanţelor producerii evenimentului.De asemenea, pentru persoana condamnată se declanşează procedura disciplinară conform legii 275/2006 privind executarea măsurilor privative de libertate, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de rezultatele acesteia luându-se măsurile legale", a declarat Anna Maria Anghel, purtător de cuvânt al Penitenciarului Botoșani.