Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost jurnalist ZF, tranzacţie de 5 mil. € cu o agenţie digitală

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 15 mai 2013 ·

Radu Ionescu, un fost jurnalist la Ziarul Financiar, şi partenerul său de afaceri Dragoş Grigoriu au vândut agenţia de publicitate online Kinecto către grupul britanic Aegis Group, cu afaceri anuale de peste 1 miliard de lire sterline.

Britanicii s-au angajat să plătească până la 5 mil. euro celor doi acţionari în funcţie de evoluţia viitoare a businessului agenţiei.

Astfel, dacă rezultatele financiare sunt în liniile stabilite în contract compania va primi 5 mil. euro, iar dacă nu, suma va scădea.

„De când am înfiinţat agenţia aveam în plan exitul, acesta fiind scopul nostru ca antreprenori. În cei 11 ani de prezenţă am purtat foarte mul­te discuţii pentru vânzare atât cu ju­că­tori locali, cât şi interna­ţio­nali, însă dintre toate doar aceasta s-a fructificat“, spune Radu Ionescu (35 de ani), fără a face vreo precizare cu privire la valoarea tranzacţiei. El va rămâne în companie ca managing director în timp ce partenerul său Dragoş Gri­goriu a decis să nu rămână ca angajat.

Ionescu a lucrat la ZF aproa­pe doi ani în perioada 1999-2001, scriind despre jucă­torii din industrie precum Alro şi Arc­tic. El scria în 2001 despre posibilitatea ca grupul Re­nault să producă în fabrica sa din Rusia maşini Dacia.

Io­­nescu a pus bazele agen­­ţiei Kinecto în 2003 îm­preună cu un om de afaceri britanic, Martin Stobbs, care a ieşit între timp din afacere. Compa­nia a avut afaceri de 4,1 mil. lei anul trecut, în creş­tere cu 32% comparativ cu 2011, faţă de 33.000 lei la debut în 2003 şi 197.000 lei în 2004. Agenţia de digital full service are acum în portofoliu cli­enţi precum BCR, Ikea, LG şi Uni­lever.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Radu Ionescu, un fost jurnalist la Ziarul Financiar, şi partenerul său de afaceri Dragoş Grigoriu au vândut agenţia de publicitate online Kinecto către grupul britanic Aegis Group, cu afaceri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 41 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°