Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condescu nu dă nici un ban la CEO

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 15 mai 2013 ·

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat că nu va plăti nici un leu Complexului Energetic Oltenia, din cele 19,8 milioane de lei imputate. Sumele pe care Pandurii le-ar avea de achitat către Complexul Energetic Oltenia reprezintă sponsorizări acordate nelegal de către societăţile din minerit în perioada 2009-2011. Totul a ieşit la iveală în urma verificărilor efectuate de Curtea de Conturi a României şi de Corpul de Control al Complexului Energetic Oltenia. Compania a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi a României de a recupera banii, însă magistraţii gorjeni şi craioveni au respins solicitarea CEO de a amâna punerea în aplicare a deciziei amintite. Ulterior, Complexul Energetic Oltenia a dat în judecată Clubul Pandurii pentru a recupera sumele despre care s-a stabilit că au fost virate ilegal.

Trăieşte şi fără banii de la CEO

Marin Condescu a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul Clubului Pandurii, că sumele primite de la societăţile din minerit şi energie au la bază protocoale încheiate cu societăţile respective, aprobări ministeriale şi hotărâri de guvern. Sumele au fost prevăzute an de an în bugetele de venituri şi cheltuieli ale Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, respectiv ale fostelor complexuri energetice din Oltenia, fondatori ai Clubului Pandurii, care şi-au asumat plata unor contribuţii. Marin Condescu susţine că modul în care au fost făcute plăţile a făcut şi în trecut obiectul unor verificări făcute de Finanţelor Publice şi chiar de Direcţia Naţională Anticorupţie: „Mergeam lunar la DNA. Nu s-a constatat nimic ilegal. Acţionarii au prevăzut în bugete aceste sume şi există aprobări de la ministere şi hotărâri de guvern. Dacă nici astea nu sunt valabile, nu ştiu ce mai este valabil în România. Şi anul acesta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°