Prima ediţie a Galei Premiilor UNITER de după cea jubiliară de 20 de ani de anul trecut a fost încă şi mai festivă şi mai arătoasă decât cea aniversară. Aceasta pentru că sărbătoarea cu numărul 21 a teatrului românesc postrevoluţionar s-a petrecut în cel mai frumos teatru din ţară, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, locul unde pe 27 decembrie 1816 se juca primul spectacol în limba română.

Iaşiul şi-a recăpătat cu această ocazie ceva din strălucirea unei vechi capitale de ţară. Transformat pentru 24 de ore în casa teatrului românesc, peste tot dădeai cu ochii de actori, regizori şi de alţi oameni din această „familie“. Se salutau cu toţii, îmbrăţişându-se călduros pe străzile aflate în procesul „marea asfaltare“, în curtea sau pe treptele Mitropoliei ori în minunata şi intima biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi. Oameni cu frica lui Dumnezeu, pe unii dintre concurenţii la premii îi apucase evlavia (acesta este, de fapt, efectul Iaşiului asupra oricărui suflet de creştin), deşi cu un juriu atât de conservator, format în mare parte din venerabile doamne ale criticii şi şcolii de teatru, nu credea mai nimeni că se vor ivi cine ştie ce surprize în seara galei. Şansele ca nişte creatori inovatori precum Gigi Căciuleanu sau Radu Afrim să „treacă“ de un astfel de juriu erau practic nule, ceea ce s-a şi confirmat, de altfel.

Se anunţaseră ploi şi furtuni în toată ţara, dar în ziua galei, până şi meteorologia a ţinut cu teatrul. Cald, cald, cald, o vreme numai bună pentru o socializare şi o bârfă mică şi inofensivă la terasele din preajma Copoului sau la vestita „Boltă rece“, cârciumă cu ştaif literar, unde mai bântuie încă duhurile veselilor cheflii, Eminescu şi Creangă, ambii „branduri“ ieşene.

Emil Brumaru şi „premiul“ său

De altfel, Iaşiul nu a dus niciodată lipsă de mari condeie. Noile „vedete“ literare ale urbei, Dan Lungu, cel mai tradu