Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stroe: Jandarmii şi poliţiştii vor supraveghea permanent şcolile şi grădiniţele. Vreau să ştiu că elevii se întorc sănătoşi acasă

Publicat in Mediafax, miercuri 15 mai 2013 ·

Ministerul de Interne a început elaborarea unui plan care să asigure supravegherea permanentă a şcolilor de către echipe formate din jandarmi, poliţişti şi reprezentanţi ai Poliţiei locale, la o manieră care să atragă atenţia "celor care au gânduri rele", a anunţat ministrul de resort, Radu Stroe.

El a precizat că elaborarea acestui plan, care presupune supravegherea inclusiv pe parcursul nopţii a şcolilor şi grădiniţelor, a început în urmă cu trei zile, dar că probleme vor mai apărea, deoarece Jandarmeria şi Poliţia nu intră în interiorul şcolii.

Anunţul ministrului de Interne a fost prezentat după ce premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Educaţiei că a observat apariţia unor noi cazuri de violenţă în şcoli şi i-a cerut să colaboreze cu Ministerul de Interne pentru a rezolva această problemă.

"Am văzut că iarăşi avem cazuri de violenţă în şcoli, vreau ca, împreună cu ministrul de Interne, să vă uitaţi foarte atent să vedem ce se întâmplă. Este vorba, sigur, şi de accidente, dar...nu s-au mai întâmplat lucruri rele în ultimul timp şi nu ne-am mai preocupat la fel de mult, ori este un fenomen care nu cred că se stinge vreodată. Vreau să-l analizaţi împreună cu ministrul de Interne şi, dacă e nevoie din nou de măsuri cât mai dure în acest sens, vă rog să veniţi şi să le luăm", i-a spus Ponta ministrului Educaţiei.

El a apreciat că violenţa în şcoli este cea mai mare problemă şi reprezintă un fenomen, dar a arătat că nu vrea ca România să ajungă "ca în America, să ne trezim că sunt omorâţi copiii în şcoli".

"Vreau să ştiu când ne trimitem copiii la şcoală că nu ni-i omoară nimeni şi nu ni-i bate nimeni. Sigur, după aia să şi înveţe, dar primul lucru să ştim că se întorc sănătoşi acasă", a completat Ponta.

Un elev de la Colegiul Tehnic "Miron Nicolescu" din Capitală a fost înjunghiat în picior de un alt elev de liceu, pe Bul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°