Presupusul agent CIA prins în flagrant la Moscova încercând să recruteze un reprezentant din cadrul serviciilor speciale ruse căuta informaţii despre suspecţii în atentatul din Boston, originari din Caucazul rus, scrie cotidianul rus Kommersant în ediţia de miercuri, relatează MEDIAFAX.
Americanul Ryan Fogle, secretar III la ambasada americană, a încercat să stabilească unele contacte personale cu un agent rus din Caucaz, unde trăieşte familia fraţilor Tsarnaev, suspectaţi de comiterea atentatului de la Boston, pe 15 aprilie, scrie Kommersant.
În urma acestui atentat, preşedinţii celor două ţări au fost de acord asupra unei cooperări a serviciilor speciale în anchetă, iar o delegaţie americană a efectuat în aprilie o vizită la Mahacikala, capitala Daghestanului, în Caucazul rus, unde locuiesc părinţii fraţilor Tsarnaev, dintre care unul a fost ucis - Tamerlan -, iar celălalt a fost arestat, în Statele Unite
"Americanii erau deosebit de interesaţi de sejurul, anul trecut, al fratelui mai mare (Tamerlan) în Daghestan, unde s-ar fi întâlnit cu rebeli şi ar fi ales calea jihadului", scrie ziarul. "Putem presupune că americanii au păstrat (numerele de) telefon ale reprezentanţilor FSB care îi însoţeau şi au vrut să se le utilizeze pentru a stabili contacte personale", adaugă Kommersant.
"Schimbul de informaţii oficiale între serviciile speciale nu este întotdeauna rapid şi eficient", subliniază publicaţia.
FSB a anunţat marţi că Fogle a încercat să recruteze un ofiţer însărcinat cu lupta împotriva terorismului în Caucazul rus.â
Ziarul subliniază că preţul propus de CIA în schimbul colaborării - un milion de dolari pe an - este foarte mare.
"Americanii au nevoie de un agent antiterorist rus. După ce au fost în vizită la Mahacikala şi-au dat seama că fraţii (Tsarnaev) ar putea avea adepţi", conchide publicaţia.
În