Clusterul Inovativ Regional EURONEST IT&C Hub a fost constituit recent la Iaşi, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei. Domnia sa a precizat: "În prezenţa a opt ministere, reprezentate prin secretarii de stat, a 13 companii private, a 4 universităţi, a Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava şi a Federaţiei Patronatului IMM-urilor din Suceava, am semnat documentele constituirii primului cluster IT&C din Iaşi. Este al doilea cluster ca dimensiune şi relevanţă din România, după cel din Cluj-Napoca. Prin munca susţinută pe care o vom depune, Iaşiul se va situa în scurt timp pe primul loc în ţară în acest domeniu. Toate entităţile membre ale clusterului aduc resursele lor pentru a genera plusvaloare şi proiecte comune, finanţate în principal prin fonduri europene. Industria IT&C are o valoare foarte mare în Produsul Intern Brut al judeţului Iaşi, iar potenţialul de creştere al acesteia este ridicat. Trebuie să luptăm pentru bunăstarea generată de aceste companii şi pentru creşterea acesteia. Dacă nu vom realiza proiecte precum cel de astăzi, Iaşiul riscă să piardă locul pe care îl are în această industrie, care este extrem de competitivă".
Demersurile de constituire au fost iniţiate de către Consiliului Judeţean Iaşi în luna decembrie 2012. Acestea au avut în vedere să recupereze decalajul faţă de zone precum Timişoara, Târgu-Mureş sau Cluj-Napoca, unde autorităţile şi mediul de afaceri s-au asociat pentru a susţine dezvoltarea economică inteligentă şi sustenabilă încă din 2011. Clusterul, ca pol de creştere concentrat pe cercetare, dezvoltare, inovare şi servicii IT, aduce împreună companii de profil din regiune, patru instituţii de învăţământ superior şi de cercetare şi organizaţii publice/facilitatori externi cu experienţă relevantă în telecom, creative industries, software development, outsourcing, dispozitive mobile, e-servi