Politia ruseasca l-a arestat pe presedintele director general si pe unul dintre vicepresedintii Rosbank, filiala ruseasca a Societe Generale, pentru coruptie, a anuntat ministerul de Interne, citat de AFP.
"Ei sunt acuzati ca au primit ilegal 5 milioane de ruble" (123.000 euro), explica ministerul, intr-un comunicat in care nu precizeaza numele persoanelor arestate.
Potrivit aceleiasi surse, seful Rosbank ar fi solicitat in total 1,5 milioane de dolari de la un client, pentru a-i oferi conditii de creditare mai favorabile.
Rosbank nu a confirmat arestarile.
"Conducerea Rosbank coopereaza deplin cu autoritatile pentru a ajuta la clarificarea situatiei", a afirmat banca, intr-un e-mail transmis AFP.
Intr-un comunicat al ministerului de Interne se precizeaza ca "s-a stabilit ca presedintele bancii cerea 1,5 milioane de dolari de la reprezentantul unei societati comerciale pentru a-i prelungi acordul de credit si pentru a incheia un nou acord cu o dobanda mai mica".
Potrivit sursei citate, vicepresedinta bancii juca rolul de intermediar.
Prinsa in flagrant delict, "ea a explicat agentilor fortelor de ordine ca acesti bani erau destinati conducerii bancii si a acceptat sa coopereze".
Pe site-ul Rosbank se arata ca presedintele bancii este Vladimir Golubkov.
O sursa apropiata dosarului a afirmat ca vicepresedinta in cauza este Tamara Polianitsyna.
Acest nume nu figura pe organigrama prezentata pe site-ul Rosbank.
Societe Generale detine peste 82% din Rosbank, a doua retea bancara din Rusia.
Banca franceza este una dintre ultimele banci straine prezente inca pe piata ruseasca, parasita in ultimii ani de majoritatea numelor occidentale, precum HSBC. Politia ruseasca l-a arestat pe presedintele director general si pe unul dintre vicepresedintii R