Noua limbă postrevoluţionară a adus cu sine conceptul de dezvoltator imobiliar. Un termen repede întrupat de un soi anume de individ. Numele de dezvoltator te poate duce cu gîndul la un tip care-şi dezvoltă muşchii, ceafa şi burta. Adeseori, realitatea îţi confirmă acest gînd. Şi dacă n-ai aflat încă, vei descoperi că dezvoltatorul nu e în nici un caz un simplu constructor care-ţi face o casă. Pentru că dezvoltatorul imobiliar a fost importat la pachet cu o altă mare descoperire pentru cei care au locuit zeci de ani la bloc. E ceea ce se cheamă ansamblu rezidenţial. Dezvoltatorul imobiliar este cel care – aşa cum scrie şi în Wikipedia (nu că asta ar avea rol de certificat) – realizează ansambluri rezidenţiale, adică are scopul de a „achiziţiona teren şi de a-i creşte valoarea prin construirea unor obiective.“ Mai clar, dezvoltatorul imobiliar este un întreprinzător care de obicei îşi cîştigă banii, oferind oamenilor case în ansambluri rezidenţiale. Nu vei cumpăra de la el o casă izolată, ci o casă într-un ansamblu, sau un teren pe o suprafaţă „parcelată“. Ansamblurile astea sînt de mai multe feluri, dar majoritatea celor de la noi sînt de un fel mai degrabă primitiv. Între un arhitect sau un inginer constructor şi un dezvoltator, de multe ori, diferenţa e ca aceea dintre un om de cultură şi un culturist.

DE ACELASI AUTOR Bilbao şi alte neplăceri Strada mare şi fundăturile La Frumuşani - contactul dintre două lumi Proţapul cel de pomină Înainte de criză, amintiţii dezvoltatori au scos bani frumoşi din specularea dorinţei celor născuţi la bloc de a avea „o casă pe pămînt“. Le-au prezentat asemenea ansambluri de case noi, vopsite frumos, cu feronerii strălucitoare. Unii au dat mulţi bani ca să locuiască în asemenea cartiere, pe străzi unde maşinile abia încap, cu case avînd grădini minuscule, pereţi subţiri şi distanţe incredibil de mici între ele, dar inver