-AA+A
Miercuri seara, pe „Amsterdam Arena” s-a disputat finala Europa League, unde şi-au disputat trofeul pus în joc, în premieră, două echipe venite din Liga Campionilor: Chelsea Londra şi Benfica Lisabona. Trofeul a fost câştigat în final de englezii de la Chelsea Londra care au câştigat finala în faţa portughezilor de la Benfica cu scorul de 2-1. Dacă prima repriză s-a încheiat cu o remiză albă, în partea a doua a meciului, Chelsea deschide scorul în minutul 60 prin Torres, care, scăpat din marcajul portughezilor, îl driblează pe portar şi marchează în poarta goală. După 8 minute, Cardozo egalează dintr-un penalty acordat de central la un henţ în careu făcut de Azpilicueta şi meciul se relansează. În minutul 90+2, când toată lumea se pregătea pentru cele două reprize de prelungiri, Mata execută un corner, iar Ivanovic marchează cu capul şi aduce victoria englezilor, Chelsea câştigând astfel finala Europa League cu scorul de 2-1.
Chelsea Londra: Cech - Azpilicueta, Cahill, Ivanovic, Cole - Lampard, Luiz - Ramires, Mata, Oscar - Torres. Antrenor: Rafael Benitez.
Benfica Lisabona: Artur - Almeida, Luisao, Garay, Melgarejo - Perez, Matic, Rodrigo - Gaitan, Cardozo, Salvio. Antrenor: Jorge Jesus.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet