- argument -
Irina Nicolau spunea, într-un interviu din anul 2000: „Un obiect are valoare în momentul în care are o poveste. Cu cît are mai multe poveşti, cu atît e mai valoros. Am mai povestit eu despre o doamnă care mi-a arătat, la un moment dat, un pat de alamă, zicîndu-mi: «Uite, în patul acesta m-a născut mama, am dormit toată viaţa în el şi o să mor în el.» Obiectele nu sînt atît de inocente precum credem noi, dimpotrivă, cred că ţin minte tot. Materia are o memorie a ei – există şi teorii în sensul ăsta. Mă simt extrem de ataşată de obiecte şi, recent, chiar am întrebat pe cineva dacă crede că în Paradis există obiecte.“
DE ACELASI AUTOR "Am primit, la un moment dat, şi un craniu de călugăr" - interviu cu Aurelia MOCANU The Great Gatsby Vîrsta de aur sau de tinichea? Marian CRIŞAN: "Rocker e şi un fel de strigăt de disperare" - interviu Şi avea mare dreptate. Nimeni nu poate trăi izolat de obiecte. Şi nici indiferent. Ne împărţim amintirile, ne ajută să ne conservăm memoria şi sentimentele. „Ce brăţară frumoasă ai!“ îmi spune cineva, la un moment dat. Şi imediat simt nevoia să-i spun povestea noastră întreagă. Cînd am văzut prima dată bucata aceea de argint bătută cu pietre, la mîna mătuşii mele, nu aveam mai mult de 8 ani. Plecaserăm împreună într-o vacanţă la mare, la Constanţa, şi locuiam la nişte rude îndepărtate. Familia la care am stat avea o fată de vreo 20 de ani. Nu mai ştiu nimic despre ea, nici măcar cum o cheamă. Dar n-am uitat niciodată că primise brăţara aceea de la un logodnic vaporean rus, cu care se certase de curînd. I-a dăruit-o mătuşii mele doar ca să n-o mai vadă prin preajmă şi să sufere în continuare din cauza amorului pierdut.
Brăţara a ajuns la mine peste cîtva timp, cînd am împlinit 16 ani. Mi-e în continuare foarte dragă şi mi se pare cea mai valoroasă brăţară de pe pămînt, deşi ştiu de la un bijutier la care am
