Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Republică acuză jocurile politice dintre președinte și premier și se dovedește extrem de critică la adresa lui Băsescu

Publicat in News Timisoara, joi 16 mai 2013 ·

Partidul Noua Republică critică în termeni extrem de duri promulgarea legii privind restituirea proprietăților de către președintele Traian Băsescu.

Într-un comunicat de presă postat pe site-ul propriu, partidul condus de tânărul politician Mihail Neamțu cataloghează girul acordat de președinte legii inițiate de premierul Ponta ca fiind rezultatul unei “învoieli politice” și apreciază chiar că această învoială dintre șeful statului și premier “funcționează ca unsă”.

Noua Republică precizează că “dezavuează categoric atât actul normativ de restituire a proprietăților, în forma asumată de guvernul Ponta și promulgată de către președinte, cât și atitudinea de lașitate a șefului statului, care nu a luat în seamă criticile necruțătoare ale foștilor proprietari”.

Noua Republică mai apreciază și că noua lege “calcă în picioare unul dintre drepturile fundamentale – dreptul la proprietate – prin prevederea referitoare la compensarea prin puncte în valoare nominală de un leu, care pot fi utilizate pentru achiziționarea altor imobile, când despăgubirile în natură nu mai sunt posibile.”

Totodată, partidul condus de Mihail Neamțu arată că susține punctul de vedere al reprezentanților proprietarilor expropriați, care ridică drept principale obiecții durata îndelungată pentru rezolvarea problemei (18 ani), birocrația din ce în ce mai sufocantă care îngreunează derularea procedurilor, metoda generatoare de controverse a licitațiilor cu puncte și neclaritățile din textul legii care pot genera interpretări eronate.

“Batjocorirea instituțională a dreptului la proprietate, de care se fac vinovați atât premierul, cât și președintele, adeverește lipsa de interes a Guvernului pentru soluționarea reală a chestiunii spinoase a restituirii proprietăților, precum și atitudinea inconștientă și iresponsabilă față de foștii proprietari, victime ale jocurilor politice

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum o ora
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum o ora
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum o ora
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Tanczos Barna: În decembrie s-a stabilit că salariile şi pensiile în 2025 nu se indexează, mergem pe această decizie, facem bugetul pe aceste cifre / Premierul cu siguranţă caută soluţii în continuare pentru pensionari

News.ro acum 58 minute
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat marţi, despre o posibilă indexare a pensiilor în septembrie, aşa cum afirmase premierul Marcel Ciolacu, că în decembrie s-a stabilit că salariile şi pensiile în 2025 nu se indexează şi Guvernul merge p

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 45 minute
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Noi curse pe aeroportul Băneasa din București. CNAB anunță că Wizz Air reia zborurile regulate

Libertatea acum o ora
Noi curse vor opera pe Aeroportul Băneasa din București, începând de miercuri, după ce Wizz Air reia zborurile regulate de pasageri, a anunțat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Pedeapsa primită de elevul care a înjunghiat-o pe profesoara de japoneză: 5 ani într-un centru de detenţie pentru minori

G4Media acum o ora
Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi ca elevul care şi-a înjunghiat în aprilie 2023 profesoara de japoneză să fie internat cinci ani într-un centru de detenţie pentru minori, transmite Agerpres. Iniţial, Tribunalul Bucureşti stabilise ca elevul s

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 2 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 51 minute
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 4 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°