Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul şi secretara de la Zărand au fost amendaţi de Prefectură cu câte 10.000 de lei

Publicat in Glasul Aradului, joi 16 mai 2013 ·

Prefectura a împărţit amenzi în valoare de 20.000 de lei la Zărand. Vizaţi au fost primarul Ioan Florin Moţ şi secretara comunei, Adina Voicu. Aceştia se fac vinovaţi, în viziunea comisiei mixte de control, trimise să verifice activitatea Primăriei, de săvârşirea mai multor nereguli. „Comisia a fost formată din trei reprezentanţi ai Prefecturii şi câte un reprezentant din partea Agenţiei Domeniilor Statului, APIA şi Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. În urma verificărilor s-a constatat că nu au fost înmânate un număr de 261 titluri de proprietate către persoa­nele îndreptăţite sau moştenitorii acestora, nu există un registru de evidenţă al titlurilor de proprietate care să cuprindă o situaţie clară a acestora, aceste fapte constituind contravenţie prevăzută de articolul 110, alineatul 1, litera a, din Legea 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi se sancţionează conform articolului 110, alineat 2 litera a, din aceeaşi lege, cu o amendă de la 10.000 la 30.000 de lei. Primarul Ioan Florin Moţ şi secretara Adina Voicu au fost amendaţi cu câte 10.000 de lei fiecare”, a declarat Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii. Procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost semnat marţi, amenda trebuind achitată în termen de 15 zile. Dacă este plătită în 48 de ore, cele două persoane au posibilitatea, conform legii, să achite jumătate din amenda minimă. De menţionat că primarul şi secretara au şi posibilitatea să conteste sancţiunea la Judecătorie, în decurs de 15 zile de la întocmirea procesului verbal.

Ţolea vorbeşte despre

interesele de la Zărand

Despre scandalul de la Zărand a vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă şi secretarul general al PD-L Arad, Adrian Ţolea Acesta a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în interiorul USL există serioa

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum 47 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 3 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

România, pe locul cinci în privinţa numărului de fani prezenţi la Euro-2024. Peste 92.000 de suporteri i-au susţinut pe tricolori la partidele din grupe

News.ro acum 3 ore
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 5 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 10 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 2 ore
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°