Franţa, a doua economie a zonei euro, este în recesiune, produsul intern brut scăzând cu 0,2% în primul trimestru al lui 2013, a anunţat ieri Institutul Naţional de Statistică, Insee, care a precizat şi scăderea istorică de 0,9% a puterii de cumpărare a francezilor în 2012. Datele nu sunt optimiste nici la nivelul eurozonei, unde recesiunea continuă în zona euro în primul trimestru, cu un PIB în recul cu 0,2%, potrivit Oficiului european de statistici, Eurostat, în prima sa estimare publicată ieri.
În realitate, Franţa se află de multă vreme în recesiune şi de doi ani creşterea este zero iar datele experţilor arată că tendinţa va continua şi în acest an, toate reperele fiind pe roşu. Datele oficiale franceze arată că formarea de capital brut s-a contractat în primul trimestru 2013 cu 0,9% pentru al cincilea trimestru consecutiv, întreprinderile au scăzut investiţiile şi scad continuu exporturile, comerţul exterior contribuind negativ la evoluţia PIB-ului francez – minus 0,2%. Această performanţă negativă din primul trimestru este de prost augur pentru restul anului. Guvernul menţine previziunea sa de creştere de 0,1% în 2013, în pofida acestui trimestru negativ, convins că va fi realizată o creştere în al doilea semestru. FMI şi Comisia Europeană prevăzuseră o recesiune de 0,1% în Franţa în 2013.
Eurostat arată că de la finele anului 2011, zona euro se scufundă în recesiune, fără perspectiva de a ieşi prea curând. Potrivit previziunilor Comisiei Europene, în acest an, eurozona va cunoaşte o creştere de doar 0,4% iar cele 17 state ale Uniunii Monetare în ansamblul lor vor atinge o creştere abia în 2014, cu un PIB în creştere cu 1,2%. Rezultatul primului trimestru este mult mai rău decât se anticipase şi doar Germania este singura „supravieţuitoare” din punct de vedere economic - din inima Europei, creşterea demarând lent intervalul ianuarie-martie, cu 0