Mesajul a fost trimis. Multumesc!

12 membri ai clanurilor Caran, Vancică şi Duduianu au fost arestaţi preventiv în dosarul de cămătărie

Publicat in Gandul, joi 16 mai 2013 ·

Toţi cei 12 membri ai grupărilor Caran, Vancică şi Duduianu reţinuţi de procurorii bucureşteni au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, potrivit unei decizii luate de Tribunalul Capitalei, care poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Cei 12 membri au fost reţinuţi marţi seară, în urma audierilor dintr-un dosar de cămătărie, spălare de bani, şantaj şi tâlhărie.

Miercuri, ei au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă.

Membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost duşi marţi la audieri în urma unor percheziţii la 40 de adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Dâmboviţa.

Percheziţiile au fost făcute într-un dosar în care Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în cursul lunii mai, începerea urmăririi penale faţă de 17 persoane, pentru cămătărie, spălare a banilor, şantaj şi tâlhărie.

"Activitatea infracţională a constat, în principal, în acordarea de împrumuturi cu camătă, respectiv sume mari de bani (de nivelul miilor, zecilor şi chiar sutelor de mii de euro) pentru perioade scurte de timp (dobânda depăşind în unele situaţii suma împrumutată), către persoane care practică jocuri de noroc la cazinouri, iar în cazurile în care sumele nu erau restituite la termen învinuiţii exercitau presiuni (inclusiv ameninţări cu acte de violenţă fizică) în acest sens", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei şi Poliţiei Române.

Potrivit unor surse din Poliţie, printre cei ridicaţi, marţi dimineaţă, de anchetatori sunt Aurel, Emil şi Costel Răducanu, cunoscuţi în lumea interlopă ca "fraţii Caran", şi pe Licuţă Udilă, liderul clanului Vancică.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au sigilat pentru verificări aproximativ zece autoturisme de lux care ar fi fost lăsate gaj de persoanele care împrumutau bani de la aceştia. Une

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 31 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 49 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 49 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum o ora
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 22 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 25 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°