Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MEDICI, RIDICAȚI DE MASCAȚI. Vezi de ce sunt acuzați

Publicat in Ora de Iasi, joi 16 mai 2013 ·

Percheziții la o clinică privată din Capitală. Nouă medici și două asistente medicale au fost ridicați, joi dimineață, de mascați. Medicii sunt acuzați că au decontat rețete false. Prejudiciul din dosar depășește 200.000 de euro. Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR fac, joi dimineaţă, percheziţii la centrul medical privat Eurosanity din sectorul 1, fiind vizaţi membrii unei grupări specializate în decontări ilegale de servicii medicale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie. Potrivit poliţiştior, gruparea infracţională formată din 11 membri este suspectată că, acţionând pe raza Capitalei, ar fi creat, în perioada 2011- 2012, un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro, prin falsificarea de documente medicale şi evaziune fiscală. “Vor fi puse în executare nouă mandate de aducere, doi membri fiind arestaţi într-o altă cauză. De asemenea, vor fi audiate peste 100 de persoane, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a grupării”, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Percheziții la o clinică privată din Capitală. Nouă medici și două asistente medicale au fost ridicați, joi dimineață, de mascați. Medicii sunt acuzați că au decontat rețete false. Prejudiciul din dosar depășește 200.000 de euro. Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR fac, joi dimineaţă, percheziţii la centrul medical privat Eurosanity din sectorul 1, fiind vizaţi membrii unei grupări specializate în decontări ilegale de servicii medicale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie. Potrivit poliţiştior, gruparea infracţională formată din 11 membri este suspectată că, acţionând pe raza Capitalei, ar fi creat, în perioada 2011- 2012, un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro, prin falsificarea de documente medicale şi evaziune fiscală. “Vor fi puse în executare nouă mandate de a

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Ciolacu, despre digitalizarea sistemelor statului: Nu înseamnă mai multă birocraţie

Mediafax acum 3 ore
„Începem astăzi cu cel mai aşteptat punct de pe ordinea de zi, modificările privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA. Vreau să fiu cât se poate de clar: digitalizarea sistemelor statului NU înseamnă mai multă birocraţie şi mai multe probleme ad

Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Partidului România în Acţiunie Mihai Apostolache a anunţat, vineri, că formaţiunea a luat decizia, joi seara, de a susţine candidatura independentă a lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. El a adăugăt că reprezentanţii formaţiun

ARBDD: 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării

Mediafax acum o ora
Potrivit unui anunţ al ARBDD, având în vedere sesizările populaţiei locale cu privire la pagubele provocate de şacali, studiile recente, cartarea distribuţiei şi evaluările numerice, Administraţia a înaintat o informare către Ministerul Mediului şi

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere, începând din 6 iulie, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou

News.ro acum 2 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din 6 iulie, în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere din Capitală, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou Piaţa Montreal de pe Magistrala M6. Restricţiile sunt estimate a rămâne în vig

Acoperiş prăbuşit pe aeroportul din New Delhi. Un mort şi şase răniţi

Mediafax acum o ora
Incidentul de la terminalul de plecări interne al Aeroportului Internaţional Indira Gandhi din New Delhi a avut loc vineri, în timp ce în capitală s-au abătut ploi abundente înainte de venirea musonului. Toate plecările de la Terminalul 1 au fost su

Festivalul UNTOLD este 91% sold out

Ziua Constanta acum 17 minute
UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, se pregătește pentru o nouă ediție memorabilă. Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că abonamentele

Antena 3 Firme ale nepoților lui Paul Stănescu, percheziționate de EPPO

Ziua Constanta acum o ora
Două firme deținute de nepoții secretarului general PSD, Paul Stănescu, sunt verificate de procurorii anticorupție europeni (EPPO), conduși de Laura Codruța Kovesi, pentru suspiciuni de fraudă cu fonduri europene, a transmis vineri Antena 3, conform

Aproape 1.700 de copii au învățat să adopte comportamente sustenabile pentru o Românie mai curată, împreună cu RetuRO și Let’s Do It, Romania!

Adevarul acum 35 minute
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare în România, și Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din țară, au organizat, în perioada 20 mai – 14 iunie, „Ora Reciclării” – o serie de ateliere educative prin care au prezenta

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 2 ore
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Vremea

București
acum

30°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

28°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°