Un studiu recent demonstrează că prietenii canini s-au desprins evolutiv de lupi în urmă cu aproximativ 32.000 de ani, evoluând împreună u oamenii.
Astfel, din urmă cu 32.000 de ani, creierul câinilor domestici şi organele lor digestive au evoluat în modalităţi foarte similare cu creierul şi organele umane. Acest studiu identifică de asemenea şi o origine mai îndepărtată în timp a câinelui domestic decât se credea şi susţine că împărţirea aceluiaşi mediu de viaţă a împins înainte evoluţia paralelă a omului şi câinelui timp de mii de ani.
Conform articolului publicat în ultimul număr al revistei Nature Communications, momentul din paleoistorie în care câinii au fost domesticiţi nu este cunoscut cu exactitate, dar există mai multe variante. Un craniu de canid descoperit într-o regiune muntoasă din Siberia sugerează că primii câini au fost domesticiţi în urmă cu 33.000 de ani şi că se trag din lupi. O serie de analize genetice indicau însă faptul că în China câinii au fost domesticiţi în urmă cu abia 16.000 de ani. Cu toate acestea, oricare ar fi poziţia cu privire la domesticire, toţi cercetătorii din domeniu sunt de acord că în urmă cu aproximativ 10.000 de ani câinii făceau deja parte din societatea umană.
O serie de studii indică faptul că în sudul Chinei ar fi putut apărea primii câini domesticiţi, conform Agerpres. Pentru a înţelege această domesticire, Guo-dong Wang, genetician la Academia chineză de Ştiinţe, a analizat alături de colegii săi ADN-ul de la patru lupi, trei câini indigeni chinezi, un ciobănesc german, un malinois belgian şi un mastiff tibetan. Analiza ADN indică faptul că lupii s-au despărţit evolutiv de câinii indigeni din China în urmă cu 32.000 de ani.
Din acel moment, evoluţia câinelui a devenit graduală, ei devenind din ce în ce mai obişnuiţi cu oamenii şi mai docili, de-a lungul a foarte mulţi ani în care s-au hrănit