Cristina Bleandură, interpreta Julietei, a debutat la Budapesta. De altfel ea, mezina, a luat caimacul aplauzelor alături de veterana distribuţiei, Mioara Manea-Arvunescu, interpreta doicii. Am vorbit şi noi cu cele două artiste despre experienţa inedită a unui music-hall bilingv.
Succesul de care v-aţi bucurat la Budapesta a avut ecou până la Bucureşti. Cum aţi simţit publicul maghiar?
Mioara Manea-Arvunescu: De-a lungul carierei – cum se întâmplă fiecărui artist –publicul a fost mereu parte a trăirilor mele pe scenă. Totuşi, la Budapesta, am întâlnit ceva special din partea publicului. Cred că aici el are o educaţie aparte pentru operetă; o cere, o simte, o trăieşte. Ştie că a venit să vadă operetă, ştie ce înseamnă asta ca gen artistic, şi asta vrea să vadă. Este un public în faţa căruia te simţi ca în faţa părinţilor. Te iubesc, te apreciază, dar ştiu să şi sancţioneze când este cazul. Da, este un public de operetă care oferă o emoţie specială ce reverberează în tine multă vreme.
Cât de dificil a fost să participaţi la un spectacol bilingv?
M.M-A.: Arta nu are graniţe, nici măcar lingvistice, dar asta se întâmplă numai când este artă adevărată. Sigur că este greu să joci într-un spectacol de muzică, teatru şi dans ce se împletesc (ca să nu zic împleticesc!) în două limbi diferite, însă cred că tocmai aici răzbate ce a vrut să demonstreze regizorul: că din moment ce trăieşti spectacolul, o faci în afara limitelor lingvistice, de fapt el te trăieşte pe tine şi trăieşte prin tine. Şi cred că a reuşit.
Cum aţi încurajat-o pe tânăra dumneavoastră colegă, Cristina, cea care a debutat la Budapesta?
M.M-A.: I-am spus simplu şi cinstit că dacă a fost aleasă să intre în această „horă”, înseamnă că cineva (tot regizorul de bună seamă) a văzut-o acolo, restul este studiu şi repetiţii. Şi i-am mai spus că în familia noastră, a artiştilor,