TIMIŞOARA. Pe 18 mai 2013 asistăm la o dublă sărbătoare: Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor. Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi se află deja la a doua ediție, fiind patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). În România, Reţeaua Naţională a Muzeelor (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești.
Asociația Timișoara – Capitală Culturală Europeană susține evenimentul la nivel local, la care s-au înscris anul acesta 10 muzee și galerii de artă din oraș, după cum urmează: Muzeul Banatului, Muzeul de Artă, Muzeul Catedralei Mitropolitane, Memorialul Revoluției, Galeria Helios, Galeria Calina, Galeria Triade, Galeria Jecza, Galeria Calpe și Galeria Mansarda a Universității de Vest din Timișoara.
Detalii privind programul acestor instituții de cultură le puteți afla consultând afișul anexat sau site-ul www.timisoara2021.ro.
Vă așteptăm, așadar, sâmbătă, 18 mai a.c. să descoperiți Timișoara muzeelor și galeriilor într-o atmosferă nocturnă.
TIMIŞOARA. Pe 18 mai 2013 asistăm la o dublă sărbătoare: Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor. Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi se află deja la a doua ediție, fiind patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). În România, Reţeaua Naţională a Muzeelor (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești.
Asociația Timișoara – Capitală Culturală Europeană susține evenimentul la nivel local, la care s-au înscris anul