Două subiecte au ţinut capul de afiş în prima zi de Cannes: vremea şi Gatsby. Cum punctul comun ar fi ploaia, fireşte că a turnat cu găleata, cu comentarii mai mult sau mai puţin binevoitoare, dar şi cu apă din cer.

Regizorul care deja a avut mare success la publicul de peste ocean se face că ignoră cronicile, chiar dacă reuşita se măsoară în bilete cumpărate, pe care nu le poţi da înapoi, dacă “marfa” nu-ţi convine! DiCaprio are grijă să sublinieze că nu povestea de dragoste l-a fascinat, ci personajul per total (mărturisesc că mă tot aşteptam să apară Robert Redford, tânăr ca altădată, şi poate mai convingător. E nedrept când se pot face comparaţii, nu e deloc comod, dar e un risc pe care ţi-l asumi. Nici lui R.R. nu i-a fost uşor să şteargă amintirea lui Alan Ladd, dar s-a estompat între timp impresia).

Carrey Mulligan e poate mai izbutită decât Mia Farrow, care era extrem de teatrală, în schimb prietenul îmbogăţitului excentric din 1974, Sam Waterston e mai înduioşător, în vreme ce Tobey Maguire, pare exclusiv invidios, şi parcă de-abia aşteaptă finalul misteriosului vecin. Australianul Joel Edgerton nu are forţa lui Bruce Dern (care va fi şi el ca şi Redford, pe Croazetă, cu filme ale noului mileniu, “Nebraska” lui Alexander Payne şi repectiv “All is lost” al lui Chandor), iar pe Karen Black n-o uiţi în Myrtle, nevasta mecanicului auto, pe când Isla Fisher, actriţă mai ales TV şi de voci pentru animaţii, pare total mirată şi plusează ca să se facă remarcată.

Daisy Diavoliţa se îmbracă de la Prada, iar pentru Leonardo a fost ales designerul lui Scott Fitzgerald, Brooks Brothers. Autorul, soţul Zeldei, pe care l-aţi “întâlnit” la Woody Allen în “Midnight in Paris ” la ecranizarea mută din 1926, a ieşit din sală. Dacă n-ar fi murit la numai 44 de ani, ar fi apucat-o pe cea din '74, iar acum fi fost convins că a întrecut măsura cu substanţele inter