- pentru Laura Ştefan, aprig jurist -
Plec de la o observaţie fără pretenţii de generalitate şi, de aceea, nu am pretenţia să formulez concluzii. Exprim, doar, o temere bazată, poate, pe o speculaţie. Constat că, pe măsură ce trece timpul, instituţia contractului îşi pierde din autoritate şi din respectabilitate.
Observ din ce în ce mai mulţi oameni în jur care se simt tot mai puţin legaţi de obligaţiile unui contract pe care îl semnează. Sînt din ce în ce mai mulţi oameni care, semnînd un contract, au deja în minte decizia de a nu-l respecta, la un moment dat (sau întrevăd, măcar, ca normală această variantă). Starea de spirit cu care din ce în ce mai mulţi oameni se angajează într-un contract este departe de a fi dominată – cum ar trebui – de responsabilitate. Nu cred că, în plan individual, există un moment în care trebuie să fim mai responsabili decît în momentul în care semnăm un contract. Văd din ce în ce mai multe contracte nerespectate şi din ce în ce mai puţină voinţă a celor păgubiţi, prin nerespectarea contractului, de a apela la lege şi la judecător. Tendinţa despre care vorbeam nu e detectabilă doar în România, ci şi în alte ţări europene (mai ales mediteraneene) şi ea coincide, paradoxal, cu intensificarea discuţiilor din Comisia Europeană, dar şi din Parlamentul European, pentru generarea unui drept european al contractelor – adică a unei reglementări unice referitoare la contracte. Mare ambiţie!
DE ACELASI AUTOR O constituţie fără iluzii Cum ar fi trebuit apărat dl Ouatu de geopolitică Dor de Macedonski Rugăciunea lui Manase Mă declar îngrijorat de faptul că nerespectarea unui contract este o împrejurare din ce în ce mai comună, tratată cu din ce în ce mai multă indulgenţă de toată lumea. Civilizaţia europeană actuală este civilizaţia contractului. Dacă instituţia contractului se moaie, mă tem că efectele vor fi nebănuit de rele
