„Mulţumesc mult. A fost extraordinar!“, au fost cuvintele lui Cezar după ce s-a calificat în finala concursului Eurovision 2013. În aplauze şi strigăte de fericire, în timp ce urca pe scenă la finalul show-ului, reprezentantul României a declarat telefonic pentru „Adevărul“ că e foarte fericit pentru această calificare. Cezar a primit cu lacrimi în ochi anunţul prezentatoarei suedeze.
Fără emoţii, cu atitudine de învingător, aşa a privit Cezar a doua semifinală Eurovision 2013. Deşi previziunile şi pronosticurile deveneau tot mai sumbre pe măsură ce concursul se apropia, contratenorul român a avut foarte multă încredere în el.
„Nu a avut deloc emoţii, a cântat impecabil. Mai bine ca la repetiţia generală de miercuri, cea vizionată de juriile de specialitate care au votat“, a declarat pentru „Adevărul“ imediat după încheierea semifinalei Dan Manoliou, şeful delegaţiei României. „Nouă, ca echipă, ne-a fost frică, am avut emoţii, pentru că a fost un concurs foarte greu, o semifinală mult mai grea decât prima. Dar nu şi Cezar, el a fost puternic, a cântat impecabil“, a mai spus Dan Manoliu.