Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toţi cei trei investitori înscrişi în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, respinşi. Procedura se reia

Publicat in Ziarul Financiar, joi 16 mai 2013 · ·

Niciunul din cei trei investitori care s-au înscris în cursa pentru privatizarea CFR Mar­fă, americanii de la OmniTRAX, Grup Feroviar Român şi asocierea formată din Transfe-roviar Grup şi fondul austriac Donau Finanz, nu a trecut etapa de precalificare în urma verificării de către comisie a docu­mentelor de participare. Procedura de pri­vatizare va fi reluată, afirmă Transporturile.

„Dacă CFR Marfă nu se privatizează din cauza unor greşeli ale ministerului, plec a doua zi. Eu îmi fac treaba, respect ter­me­nele şi procedurile. (...) La fiecare ofertant lipsea câte ceva. Facem toate diligenţele pentru o nouă procedură. Dorinţa mea este să nu ieşim din termenul final (20 iunie - n.red.)“, a declarat Relu Fenechiu, ministrul transporturilor, citat de Mediafax.

CFR Marfă este cel mai mare transpor­tator de marfă pe calea ferată. Are 39.000 de vagoane şi 900 de locomotive şi a încheiat 2011 cu o cifră de afaceri de 261 de milioane de euro şi pierderi de 22 de milioane de euro. Datoriile de 1,7 miliarde de lei (circa 396 de milioane de euro) pe care CFR Marfă le are către stat urmau să fie şterse. „Nu mă aşteptam la această decizie. Chiar acum (ieri în jurul orei 17- n. red.) mă îndrept spre Ministerul Transporturilor pentru discuţii oficiale. Voi putea oferi mai multe informaţii după ce voi afla care au fost motivele din spatele acestei decizii (...). Da, ne vom reînscrie la privati­zare dacă se reia procedua“, a declarat pentru ZF Kinga Mădărăşan, administra­torul companiei Transferoviar Grup, care se încrisese în cursa pentru privatizarea CFR Marfă alături de fondul austriac Donau Finanz. Asocierea a depus 1.100 file cu documente în dosarul de precalificare în cursa pentru cumpărarea CFR Marfă.

„Considerăm că o societate de im­portanţă strategică pentru Europa Centrală şi de Sud-Est, care a participat şi a ajuns în finala unor privatizări interna

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Un nou premier interimar va fi desemnat marți, 6 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administrația Prezidențială. „Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Ma

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 3 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 30 minute
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Mesaj RO-ALERT de inundaţii în judeţul Vaslui / Populația, sfătuită să se pregătească pentru eventuale evacuări

G4Media acum 2 ore
Cetăţenii din judeţul Vaslui au fost avertizaţi, luni seara, prin mesaj RO-ALERT cu privire la riscul producerii unor inundaţii din cauza precipitaţiilor abundente înregistrate în ultimele ore, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vi

Elena Lasconi și-a dat demisia din funcția de președintă a USR

Libertatea acum 9 ore
Elena Lasconi și-a dat astăzi demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR), după rezultatul slab obținut în turul 1 al alegerilor prezidențiale din 4 mai.

Cristiano Bergodi, apariție surpriză pe Arena Națională la derby-ul dintre FCSB și Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cristiano Bergodi (60 de ani), ultima dată antrenor la Rapid, și-a făcut apariția la Arena Națională pentru a urmări derby-ul dintre FCSB și Dinamo, din etapa 7 a play-off-ului Superligii.

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 59 minute
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vremea se schimbă radical: alertă ANM cod galben de vijelii și ploi torențiale. Zonele afectate

Libertatea acum 9 ore
Vremea se schimbă radical în următoarele ore, după zilele cu temperaturi de vară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o alertă cod glben de vreme rea, valabilă începând de la data de 5 mai, ora 12.00, până joi, 8 ma

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 7 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicușor Dan: Vocea partidelor va conta mai puțin. Nimeni nu are votul nimănui

Gandul acum 5 ore
Nicușor Dan spune că vocea partidelor, în România, a devenit din ce în ce mai slabă în urechile electoratului care va prefera dezbateri între persoane care s-au remarcat prin realizări notabile. Ba mai mult, a declarat acesta în cadrul conferinței d

Vremea

București
acum

18°
lun.

15°/29°
mar.

13°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

10°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

11°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
Timisoara
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

9°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°